Mai sunt doar câteva zile până când ARTmania, primul festival românesc care a dezvoltat în România conceptul de îmbinare între entertainment și artă, va da startul ediției din 2018. Care, asemenea edițiilor din anii trecuți, promite să fie una incendiară, având în vedere line-up-ul de excepție care va evolua pe scena din inima țării: Steven Wilson, Arcane Roots, Leprous, HAKEN, Mogwai, Rome, Zeal&Ardor sau Distorted Harmony.
Cea de-a 13-a ediție ARTmania are loc în perioada 27 – 28 iulie la Sibiu.
Steven Wilson, adus în premieră în România de ARTmania Festival, este un nume care nu mai are nevoie de prezentări. Fondator al binecunoscutei trupe „Porcupine Tree” și a altor proiecte de succes, artistul englez este unul dintre cele mai cunoscute şi prolifice nume ale scenei muzicale internaţionale – un adevărat icon care, de aproape jumătate de secol, îşi lasă, prin creaţiile sale, amprenta asupra unor genuri variate, precum progresiv, psihedelic şi nu numai.
Cei de la Arcane Roots sunt, în ultimii ani, favoriții rock-ului underground din Anglia. Cu o tehnică impecabilă amestecată cu pulsuri hardcore, Arcane Roots va fi, cu siguranță, una dintre revelațiile ARTmania 2018 la Sibiu. Andrew Groves (chitară și vocal), Adam Burton (bass) și Jack Wrench (tobe) sunt cei trei componenți ai trupei ale cărei albume au fost ridicate în slăvi de presa britanică, cea care i-a numit „noua mare speranță a rock-ului britanic”. „Melancolia Hymns”, albumul lansat în 2017, a fost declarat de The Independent ca fiind printre cele mai bune 20 ale anului trecut. „Doar câteva trupe ar avea curajul să schimbe complet sunetul pe albunul al doilea – față de primul -, cu atât mai mult cu cât trupa își stabilise deja o bază de fani dedicată și pasionată, obsedată de albumul lor de debut. Cei ce odată se încadrau în curentul post-hardcore, muzicienii de încredere de la Arcane Roots nu sunt ca majoritatea celor din alte trupe.” – Remfry Dedman, Independent UK.
Haken, o altă trupă britanică din programul ARTmania 2018, oferă un rock progresiv condimentat cu tendințe vintage inspirate de rock-ul clasic care i-a călăuzit în drumul lor muzical de până acum. Devenind un nume important pe scena progresivă, trupa a primit numeroase aprecieri, cântând cu trupe ca Between The Burried And Me, The Neal Morse Band sau Leprous (de asemenea prezenți la ediția a 13-a ARTmania). Ross Jennings (vocal), Richard Henshall (chitară și clape), Raymond Hearne (tobe și tubă), Charles Griffiths (chitară), Dijego Tejeida (clape) și Conner Green (chitară bas) sunt cei cinci care vor zgudui scena ARTmania. „Ne place să credem că show-urile noastre live sunt asemenea unui spectacol – nu în maniera celor de la Rammstein sau Cirque-du-Soleil -, dar, cu siguranță, e o anumită forță în muzica și prezența noastră pe scenă. Nu contează dimensiunea scenei sau numărul spectatorilor, tratez fiecare spectacol ca și cum aș fi pe Wembley sau la Madison Square Gardens și cred că asta e evident din energia pe care o transmitem pe scenă”, spune Ross Jennings, vocalul trupei.
Pentru prima oară în Transilvania se vor afla și scoțienii de la Mogwai, care vin în România pentru a prezenta cel mai recent album, „Every Country`s Sun”, descris de publicația The Guardian ca fiind „o muzică perfectă pentru a naviga prin haosul etern al vieții”, care se adresează unui public cultivat, meloman, dornic de a experimenta sunete și trăiri noi într-un concert live de cea mai bună calitate. Mogwai se numără printre puținii supraviețuitori de succes ai scenelor post-rock din Glasgow din care s-au remarcat în anii `90 și care se află, în acest moment, în mijlocul unei cariere strălucitoare care cuprinde nouă albume de studio și nenumărate turnee în jurul lumii. Pe lângă asta, trupa s-a remarcat și prin muzica de film și televiziune, fiind omniprezenți pe genericele de final al producțiilor din toată lumea, printre care amintim „Zidane: A 21st Century Portrait”, „Miami Vice” sau „Les Revenants” (un serial de televiziune transformat și în joc video) în care s-a păstrat piesa muzicală principală, „Kids Will Be Skeletons”.
Trupa formată din Stuart Braithwaite (chitară, voce), Barry Burns (chitară, pian, sintetizator, voce), Dominic Aitchinson (chitară bas) și Martin Bulloch (tobe), s-a născut în Glasgow-ul anului 1995, cu un nume inspirat din creaturile filmului „Gremlin”, deși chitaristul Stuart Brathwaite spune că „numele nu are o semnificație specială și am intenționat să găsim unul mai bun, dar, ca în multe alte situații, nu ne-am mai întors la gândul ăsta ulterior”.
Melanj cultural
Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.
Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a Sibiului, una dintre cele mai frumoase cetăți medievale din estul Europei.
ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de trupe importante, de la Nightwish, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.
Muzică românească de export
În aceeași perioadă cu ARTmania Festival, la Sibiu va avea loc și East European Music Conference (26 – 28 iulie), cea mai importantă conferință dedicată industriei muzicale din România. După o primă ediție în care peste 400 de persoane – participanți și invitați – din mediul cultural românesc și european au schimbat idei și au împărtășit concluzii, cea de-a doua ediție continuă inovația pe piața românească a evenimentelor de profil cu încă un program de avangardă: Romanian Music Export. Astfel, primul program românesc din zona antreprenorială care își asumă zona de promovare și de export muzical la nivel european va fi gata de start odată cu ediția a doua EEMC și va fi disponibil pentru participanții și invitații la conferință. Biletele sunt disponibile pe www.eemusic.ro.
Milu OLTEAN