Nu se mai zboară din Sibiu către Israel

Compania Wizz Air a decis să suspende cursele pe toate rutele către Tel Aviv și Eilat începând cu 12 martie.

Potrivit unui comunicat transmis de compania aeriană, zborurile din Sibiu, dar și cele din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara vor fi suspendate până pe 23 martie, inclusiv.

Referitor la zborurile către Italia, suspendate inițial până pe 23 martie, măsura se extinde până pe 3 aprilie.

Pasagerii cu rezervări afectate de această modificare vor fi informați și vor fi reprogramați automat pe o rută alternativă cât mai curând posibil. Clienții care au rezervat direct pe wizzair.com sau în aplicația pentru mobil a companiei aeriene vor primi o notificare prin e-mail, în care li se oferă reprogramarea gratuită, rambursarea completă a banilor sau rambursarea a 120% din tarifului inițial sub formă de credit de companie. Pasagerii pot alege între opțiunile de mai sus accesând linkul din e-mail și alegând cu ușurință cea mai bună opțiune prin intermediul platformei noastre de programare individuală”, se arată în comunicat.

Wizz Air anunță că poate informa doar pasagerii care și-au făcut rezervarea prin wizzair.com sau prin aplicația mobilă a companiei aeriene. Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au achiziționat biletele.

Autorităţile israeliene au dispus plasarea în carantină timp de 14 zile a tuturor persoanelor care ajung în Israel sau repatrierea străinilor care nu au spaţiu de carantină pe teritoriul israelian.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*