În weekend, polițiștii sibieni au constatat 12 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 40 de permise de conducere, au retras 50 de certificate de înmatriculare și au aplicat 720 de sancțiuni contravenționale în valoare de 217.000 de lei.
FOTO: Mesagerul de Sibiu
Exemple semnificative:
La data de 24 martie a.c., în jurul orei 16,00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Lungă din localitatea Vurpăr, un localnic în vârstă de 47 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Din verificările efectuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr a reieșit faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a constatat că valabilitatea ITP a autoturismului era expirată din cursul anului 2020. La nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 24 martie a.c., în jurul orei 17,00, în zona PC Veștem, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un sibian în vârstă de 50 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este anulat. Pe numele sibianului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335, aliniatul 2 din Codul penal.
La data de 24 martie a.c., în jurul orei 17,30, în satul Rusciori, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 143B. La volan a fost identificată o localnică în vârstă de 17 ani, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Tânăra era însoțită de către proprietarul autoturismului, un tânăr în vârstă de 19 ani, din aceeași localitate, care îi încredințase fetei autoturismul spre a fi condus pe drumurile publice, în cunoștință de cauză despre faptul că nu deține acest drept. S-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv încredințare.
La data de 25 martie a.c., în jurul orei 02,30, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Măgurii de către o localnică în vârstă de 33 de ani. Polițiștii au constatat cu această ocazie că femeia deține un permis de conducere eliberat de o autoritate străină, însă nu deține și permis de conducere internațional care să-i confere dreptul de a conduce pe teritoriul României. Astfel, pe numele femeii s-a deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 335 aliniatul 2 din Codul penal.
La data de 26 martie a.c., în jurul orei 02,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș l-au testat alcoolscopic pe șoferul unui autoturism condus pe strada Zorilor, un medieșean în vârstă de 46 de ani, rezultatul testării indicând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La aceeași dată, tot în municipiul Mediaș, pe Șoseaua Sibiului, în jurul orei 08,30, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 35 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei doi medieșeni au fost însoțiți la o unitate medicală unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În ambele cazuri, polițiștii medieșeni au deschis dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 26 martie a.c., în jurul orei 23,30, pe DN 7, în localitatea Colonia Tălmaciu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au oprit un autoturism condus pe drumul național de către un localnic în vârstă de 25 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, s-a deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 336 aliniatul 1 din Codul penal.