Nu s-a potolit. Deși sub control judiciar, a înșelat un sibian cu aproape 40.000 lei

Un bărbat în vârstă de 23 de ani, domiciliat în județul Covasna, a fost reținut ieri pentru 24 de ore de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu pentru înșelăciune.

Bărbatul este bănuit că la data de 28.01.2021 ar fi indus și menținut în eroare un sibian care l-a contactat telefonic în urma unui anunț postat de acesta pe o platformă de comerț on-line prin care oferea servicii de realizare a proiectelor tubulare off-road.

Bărbatul susținea că poate colabora cu o firmă din afara țării pentru realizarea unui proiect de construire a unei biciclete electrice, deși nu avea nicio specializare necesară în acest sens și nici posibilitatea de colaborare cu firma respectivă.

Astfel, a determinat persoana vătămată să remită suma de 38.900 lei într-un cont bancar, pentru care a eliberat două facturi proforme fictive, obținând pentru sine un folos patrimonial injust.

În cadrul anchetei, polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu au constatat că bărbatul se afla sub măsura controlului judiciar într-un alt dosar având ca obiect infracțiunea de înșelăciune.

Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu sub aspectul  săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*