Nu au probleme. Prins la 17 ani la volanul unui vehicul neînmatriculat, fără permis, cărând stejar

Polițiștii din Dumbrăveni au oprit ieri seară pentru control un tractor cu remorcă, condus de către un tânăr în vârstă de 17 de ani, din Valchid. Ansamblul era încărcat cu 1,3 mc de material lemnos din specia stejar.  

Din verificări a reieșit că minorul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.

Totodată, polițiștii au constatat că niciunul dintre vehicule nu este înmatriculat, iar ansamblul de vehicule i-a fost încredințat  spre a fi condus de către un membru al familiei.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat.

De asemenea, cu privire la persoana care i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredinţare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis de conducere.

În ceea ce privește materialul lemnos, s-a dispus confiscarea cantității de 1,3 mc transportată întrucât tânărul nu deținea documente justificative de provenință sau transport, fiindu-i aplicată și o sancțiune contravențională conform prevederilor Legii nr. 171/2010, în valoare de 2.500 lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*