O șoferiță de 26 de ani din Vâlcea a provocat, în această seară, un accident pe Calea Cisnădiei, din cauză că nu a păstrat distanța de siguranță față de autoturismul care circula în fața sa. Un copilaș de 2 ani a ajuns în spital.
Foto: Arhivă
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit în această seară la un accident rutier produs pe Calea Cisnădiei, în zona intersecției cu str. I. Ispas.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul ca accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăsării distantei de siguranță în mers. O conducătoare auto (26 de ani, domiciliată în județul Vâlcea) a intrat în coliziune cu o conducătoare auto (47 de ani, din Cisnădie), în urma accidentului rezultând vătămarea corporală a unui minor de 2 ani, care a fost transportat la spital”, explică comisarul șef de poliție Luciana Lazăr, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.
La locul accidentului a ajuns de urgență un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de stingere și una de descarcerare care a acordat primul ajutor minorului. „Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui minor în vârstă de 2 ani care a suferit un traumatism cranian. Copilul este transportat la CPU Luther”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în acest caz.