Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident produs pe Calea Dumbrăvii, din municipiul Sibiu.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism, la ieșirea din curtea unui imobil, un sibian în vârstă de 19 ani a pătruns pe partea carosabilă fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un alt sibian, în vârstă de 74 de ani.
O femeie în vârstă de 64 de ani, pasageră în autoturismul condus regulamentar, a suferit leziuni și a fost transportată la spital conștientă de cătte un echipaj SMURD, prezentând un traumatism toracic.