NOUTĂȚI importante la Turul Ciclist al Sibiului

Mai este doar o lună până când Sibiul devine din nou gazda celei mai titrate competiții cicliste din România: Turul Ciclist al Sibiului.

Foto: organizatori

Ajuns la ediția 13, Turul Sibiului aflat la ediția a 13-a, înseamnă anul acesta patru zile de competiție, între 6 și 9 iulie, cu trei etape și două semi-etape care însumează, în total, 660 de km.

Deocamdată sunt confirmate 26 de echipe, între care una de world tour- Bora-Hansgrohe, care își apără titlul câștigat consecutiv în ultimii trei ani; 2 echipe world tour de tineret – EF Education-NIPPO și Alpecin-Deceunink; 5 echipe pro-continentale foarte ambițioase, între care și nou înființata Q36,5, antrenată de legendarul ciclist Vincenzo Nibali; 15 echipe continentale, inclusiv cele două din România – Sofer Savini Due și MENtoRISE și 3 echipe naționale – România, Bulgaria și Mexic.

NOUTĂȚILE EDIȚIEI

Pentru prima dată în istorie, Turul Sibiului nu începe, ci se termină cu un contratimp individual în centrul orașului, în 9 iulie, urmat de festivitatea finală de premiere.

Tot pentru prima dată, Transfăgărășanul pierde coroana de etapă regină, în favoarea celei mai grele etape din istoria Turului, care are loc sâmbătă, 8 iulie, între Brezoi și Păltiniș, cu urcare pe Dobra-Jina și Călugăru. Aici este cel mai probabil să se știe deja cine va câștiga clasamentul general al ediției de anul acesta.

Tot în premieră la această ediție, primul ciclist U23 care ajunge la finiș în etapa II, la Bâlea Lac, primește premiul Davide Rebellin, în memoria victoriei pe care ciclistul italian a obținut-o la prima sa participare la Turul Sibiului, în 2013. La ultimele participări s-a clasat în top 10 atât pe Transfăgărășan, cât și în clasamentul general, deși a pedalat cu cicliști care nici nu erau născuți, când a obținut el primele victorii ca profesionist. A fost la Turul Sibiului în 2013 (victorie), 2014 (locul 2), 2015 (locul 2), 2016 (locul 19), 2020 (locul 8).

La ediția din acest an participă și cei mai buni cicliști români – Emil Dima, campionul național la șosea en titre, cu Sofer Savini Due; Daniel Crista, campion național la contratimp en titre, cu Naționala României, Edi Grosu cu echipa poloneză Mazowsze Serce și Serghei Țvetcov cu Naționala României. Va fi prezentă în competiție și echipa Work Service, la care a pedalat în ultima parte a carierei sale Davide Rebellin și unde pedalaează acum Edmod și Edward, băieții primului și deocamdată singurului nostru medaliat olimpic la ciclism, Eduard Novak – ministrul sportului.

COMPETIȚII CONEXE TCS 2023

Ca în fiecare an, cicliștii amatori au la dispoziție competiții organizate special pentru ei, conexe Turului Ciclist al Sibiului. Astfel, în afară de Cursa Sponsorilor din 25 iunie,  vor mai fi organizate : Transfăgărășan Challenge (7 iulie)  care a ajuns la a treia ediție, Păltiniș Challenge (8 iulie)  care este la prima ediție și Green Day Kids  în 9 iulie dedicat celor mai mici dintre cicliști, nelicențiați, cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani.

ETAPELE TCS 2023

ETAPA I – Joi, 6 iulie 2023, Sibiu – Biertan – Sighișoara – Agnita – Sibiu, 199 KM

ETAPA II – Vineri, 7 iulie 2023, Sibiu- Medias – Agnita – Cârța -Bâlea Lac, 155 KM

ETAPA III – Sâmbătă, 8 iulie 2023, Brezoi- Jina- Săliște – Gura Râului – Păltiniș, 202 KM

ETAPA IV A – Duminică, 9 iulie 2023, Sibiu – Săliște – Poiana Sibiului – Poplaca – Sibiu, 100 Km

ETAPA IV B – Duminică, 9 iulie 2023, Centrul Istoric, 3.3 km, Contratimp individual.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*