Noul Spital Județean, în pericol de a nu fi construit (CP)

Am atras atenția, în repetate rânduri, reprezentanților Consiliului Județean, că proiectul spitalului județean este nerealist, supradimensionat și cu un cost de realizare mult prea mare: aproape 600 de milioane de euro.

Înainte de apariția PNRR, atunci când doamna Daniela Cîmpean a ieșit cu o pancartă în spate, pe locul amplasamentului noului spital județean, am atras atenția că nu există sursă de finanțare și că este doar o propagandă mincinoasă pentru a câștiga voturi în mod fraudulos, uzând de buna-credință a sibienilor, care nu concepeau că un demnitar al statului, cum este președintele CJ, ar putea minți pe un subiect atât de important.

În 30 iulie 2020, când domnul Ludovic Orban, premier la acea dată, a venit în Sibiu, doamna Cîmpean declara în fața presei: ”Pot să afirm că această zi este o zi istorică. Aici se scrie istorie și peste câțiva ani, trei-patru, să venim și să vedem nu doar un panou, ci și spitalul”. Doar că, în 2022, constatăm, din spusele de astăzi ale doamnei Cîmpean, pe facebook, că am rămas doar cu pancartele și cu un spital care există doar virtual, într-un program pe computer.

Am înțeles, tot din postarea dânsei de astăzi, că proiectul a fost sabotat la București, inclusiv de unii politicieni sibieni, fără să-i identifice însă și a veni cu probe, lucru extrem de grav din partea dânsei. Este clar doar o tentativă nereușită de a-și masca eșecul și o încercare de a da vina pe alții! Aceasta este o strategie pedelistă. Sângele apă nu se face, iar doamna Cîmpean, chiar dacă s-a vopsit în galben, are instinctele deprinse în PDL, unde a fost fruntașă.

Am constatat și din declarațiile deputaților sibieni Zacharie Benedek (UDMR) și Ovidiu Ganț (FDGR) că doamna Cîmpean – care, acum, când are parte de un eșec total, face apel la unitate, înțelegere și cooperare – că nu au fost nici măcar consultați sau întrebați. Doamna Cîmpean a luat pe cont propriu un proiect important pentru Sibiu, care a rămas doar un clip electoral, pe un câmp pustiu, unde ne-a spus o poveste frumoasă și mincinoasă, pentru a lua niște voturi și a ajunge președinte al Consiliului Județean.

Astăzi, PSD Sibiu, prin intermediul consilierilor săi județeni, a înaintat o adresă către președintele CJ, Daniela Cîmpean, prin care solicităm ca în prima ședință, ce va avea loc miercuri, 20 iulie, să ne prezinte o informare cu toți pașii care s-au făcut până la această dată pentru realizarea acestui obiectiv, inclusiv banii cheltuiți pentru fiecare etapă parcursă până acum (SF, PT etc), și să ne comunice sursele de finanțare pe care le-a avut în vedere când a demarat această investiție, mai ales că la data respectivă nu exista Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acesta fiind lansat și supus dezbaterii publice după primul val de pandemie.

Impasul în care ne aflăm acum a fost generat de aroganța doamnei Cîmpean și de managementul defectuos pe care l-a avut și îl are la Consiliul Județean, în abordarea problemelor de interes comunitar.

Biroul de presă al PSD Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*