Noul refugiu Călţun a fost dat în folosinţă. Efortul a fost unul considerabil, date fiind altitudinea mare la care s-au efectuat lucrările şi accesul dificil în zonă. Toate etapele lucrărilor au fost imortalizate în câteva fotografii excepţionale, dar şi filmate pas cu pas. Şi pentru că frumuseţea locurilor şi importanţa proiectului trebuie făcute cunoscute, Serviciul Public Salvamont Sibiu a organizat o expoziţie cu toate fotografiile realizate de-a lungul procesului de construcţie. Marți, 15 decembrie, în foaierul Sălii Thalia, a avut loc vernisajul expoziţiei „Ia A(l)titudine. Cartografia unui timp dăruit” şi prezentarea filmului de 30 de minute realizat de Olimpiu Vuia.
Noul refugiu Călţun este situat la altitudinea de 2.160 de metri, pe un platou aflat cu 25 de metri deasupra vechiului refugiu, într-o zonă considerată cu cel mai mare risc de accidente din Munţii Făgăraşului. Acesta are rolul de a asigura un adăpost pentru turiştii aflaţi în dificultate, dar este și o bază pentru echipele Salvamont aflate în serviciul de patrulare preventivă şi a celor de intervenţie. Refugiul, care poate adăposti 22 de oameni, are o suprafaţă de 36 mp, compartimentată în două încăperi, una destinată turiştilor, iar cealaltă pentru echipa Salvamont.
Proiectul refugiului a fost realizat de Marius Miclăuș, un arhitect din Timişoara care a acordat o mare atenţie protejării mediului și care a lucrat cu Marius Șoflete, unul dintre cei mai buni ingineri de construcții din lemn din România. S-au folosit doar materiale ecologice, iar arhitectura se încadrează perfect în peisaj.
Lucrările au început în noiembrie anul trecut şi s-au finalizat în această vară. Tot procesul a fost unul dificil, pentru că modulele ce compun refugiul au fost transportate cu un elicopter MI 17, pus la dispoziţie de Ministerul de Interne.
„Transportarea materialelor a fost extrem de dificilă, pilotul elicopterului mi-a spus ca a fost poate unul dintre cele mai grele zboruri din ultima perioadă. A fost dificil din cauza altitudinii, a condiţiilor meteo şi mai ales din cauza greutăţii modulelor. Piloţii au fost foarte atenţi, ei ne-au dat indicaţii despre dimensiunile modulelor, pentru a le putea transporta fără a pune în pericol zborul”, spune Adrian David, şeful Salvamont Sibiu. S-au efectuat peste zece zboruri pentru a transporta toate materialele necesare construcţiei.
Investiția s-a ridicat la 150.000 de lei, fonduri alocate de Consiliul Judeţean Sibiu.