Noul Pavilion Muzeal Multicultural, inaugurat la primăvară

Pavilionul Muzeal Multicultural situat la intrarea principală în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi inaugurat pentru publicul larg în aprilie 2016, au anunțat ieri reprezentanții CNM Astra, printr-un comunicat de presă.

D26R6586La sfârșitul lunii noiembrie s-a finalizat componenta proiectului Patrimoniu Deschis care prevede construcția pavilionului, cu scopul de a valorifica în mod adecvat patrimoniul multicultural al Muzeului Civilizației Transilvane ASTRA și de a oferi facilități adecvate de primire a vizitatorilor în Muzeul în aer liber.

3,5 milioane de euro

Valoarea întregului proiect se ridică la 3.500.054 euro nerambursabili, fonduri care sunt folosite pentru realizarea unui program cultural complex ce include, pe lângă construcția Pavilionului Muzeal Multicultural, reconstrucția, conservarea și restaurarea monumentelor reprezentative pentru diverse etnii din Muzeul în aer liber, dezvoltarea și promovarea circuitului expozițional Calea minorităților etnice și, nu în ultimul rând, consolidarea relațiilor bilaterale româno-norvegiene prin cercetări comune privind patrimoniul cultural al minorităților etnice.

Fonduri nerambursabile

Patrimoniu Deschis. Creșterea accesibilității publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului ASTRA a fost ales ca proiect predefinit în cadrul programului PA16/RO12 „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural”, primind o finanțare 100% nerambursabilă prin Granturile SEE 2009-2014 (Islanda, Liechtenstein și Norvegia).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*