Asociația Urban Bike Revolution îi invită pe elevi la o plimbare cu bicicletele prin oraș pentru a marca începutul noului an școlar.
Foto: Facebook Urban Bike Revolution
Reprezentanții asociației transmit că turul va trece prin proximitatea mai multor școli, și că, prin aceasta doresc să le arate sibienilor cum ar putea arăta viitorul mobilității școlare în Sibiu.
Foto: Facebook Urban Bike Revolution
„Momentan există multe piedici ca această formă de deplasare să fie sigură și accesibilă copiilor și adolescenților, dar e responsabilitatea noastră, a tuturor adulților, să punem umărul la o transformare reală.
Foto: Facebook Urban Bike Revolution
Sâmbătă vom avea alături de noi cel mai fidel și dedicat partener în misiunea noastră de a transforma mobilitatea urbană. Este vorba de colegii de la Serviciului Rutier din cadrul Poliției Sibiu. Ca de fiecare dată, ne vor asigura deplasarea în siguranță prin oraș.
Foto: Facebook Urban Bike Revolution
Este o ocazie unică să străbați străzi și bulevarde din oraș pe unde, într-o zi obișnuită, nu te-ai gândi să mergi. Este o ocazie unică să mergi cu copilul, prietenul, colegul tău în siguranță pe bicicletă” au transmis cei de la Urban Bike Revolution.
Plecarea în turul ciclist va avea loc sâmbătă, 9 septembrie la ora 15.30 din Piața Mare.