Nouă pentru Sibiu. Aleșii și-au primit certificatele de parlamentar | VIDEO

Cei șase deputați și trei senatori aleși în urma scrutinului de duminică, 11 decembrie, au primit certificatele de parlamentar, astăzi, la sediul Instituției Prefectului.

Documentele le-au fost înmânate noilor parlamentari de către judecătorul Dumitru Șomandră, președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) Sibiu. Acesta a ținut să îi felicite pe cei care ne vor reprezenta în următorii patru ani și trecut în revistă eforturile făcute pentru pregătirea și buna desfășurare a scrutinului, mulțumind, totodată, Prefecturii și celorlalte instituții implicate în coordonarea procesului electoral.

Alături de Șomandră, la prezidiu s-au mai aflat judecătorul Ilie Verza, vicepreședintele BEJ, prefectul Cristian Roman și un reprezentant din partea Autorității Electorale Permanente.

De asemenea, la ceremonie au fost prezenți președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, șefii mai multor instituții deconcentrate, politicieni locali și alți invitați.

Raluca TURCAN | deputat PNL

„Astăzi e un moment important pentru mine. Este, practic, încununarea unui efort susținut pe care l-am făcut în PNL Sibiu, încununarea unui comportament constant pe care l-am avut și, de asemenea, a avut la bază foarte, foarte multă muncă. Lucrul acesta doresc să îl propun și pentru PNL la nivel național.“

Senatorii și deputații care vor reprezenta Sibiul în Parlamentul României, în legislatura 2016-2020

Formațiunea care a întrunit cele mai multe voturi la alegerile parlamentare în județul Sibiu, PNL, are un senator, în persoana lui Mircea Cazan – prim-vicepreședinte PNL Sibiu și fost deputat, dar şi trei deputaţi: Raluca Turcan – președinte interimar la nivel național, Nicolae Neagu, fost senator și în legislatura trecută, respectiv Constantin Şovăială, fost președinte interimar al Consiliului Județean. Clasat pe locul secund, PSD trimite în Parlament doi senatori: Viorel Arcaş, reales, şi Nicolae Avram, fost primar al comunei Șura Mare, precum şi doi deputaţi: Ovidiu Sitterli, fost prefect, şi Ioan Terea, directorul Direcției Silvice Sibiu. USR a câștigat un singur deputat: Dan Barna, fost secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene în Guvernul Cioloș. Totodată, sibienii vor fi reprezentați în Parlament de deputatul Ovidiu Ganț, din partea minorității germane (FDGR), care își începe cel de-al patrulea mandat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*