Pompierii militari de la ISU Sibiu au intervenit în weekend-ul care tocmai s-a încheiat la 10 incendii dintre care 9 au fost incendii de vegetație.
în urma intervenției pompierilor acestea au fost limitate și lichidate în siguranță, astfel a fost afectată o suprafață totală de aproximativ 3 ha.
De la începutul acestui an, salvatorii sibieni au intervenit pentru limitarea și stingerea unui număr de 387 de incendii de vegetație uscată și resturi vegetale, ceea ce reprezintă o creștere exponențială față de aceeași perioadă a ultimilor 3 ani, respectiv 103 incendii în anul 2021, 116 incendii în anul 2020 și 198 incendii în anul 2019.
Pe această cale, având în vedere această creștere alarmantă a numărului de incendii de vegetație, dar și în contextul avertizărilor meteorologice cu privire la temperaturi ridicate, cu care ne confruntăm, atragem atenția cetățenilor să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor de vegetație uscată.
Având în vedere că arderile necontrolate pot provoca adevărate dezastre, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Căpitan Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire:
– este interzisă arderea vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale pe timp de vânt;
– pentru ca arderea să poată fi controlată, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se colectează în grămezi, în jurul cărora se curăţă vegetaţia pe o suprafaţă de aprox. 5m;
– arderea vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale se face numai pe timp de zi, activitatea fiind permanent supravegheată până la terminare;
– arderea se efectuează numai în zone care să nu permită propagarea focului la gospodăriile populaţiei, plantaţiile agricole, fondul forestier, reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale etc;
– la terminarea activităţii se va urmări stingerea totală a focului înainte de a părăsi locul arderii, fiind interzisă acoperirea cu pământ a focarelor.
Activităţile de ardere a miriştii, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale pot fi executate numai după obţinerea, în prealabil, a permisului de lucru cu foc. Emiterea acestuia se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate sau persoana împuternicită în acest sens.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu focul şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
În scopul prevenirii și reducerii riscurilor, specialiștii ISU Sibiu desfășoară patrulări pe raza județului în scopul identificării eventualelor focare de incendiu vegetație uscată.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu sunt mobilizați permanent, pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.