Nopți TROPICALE! Cod galben de caniculă

Valul de căldură persistă, iar disconfortul termic se va menține accentuat. Meteorologii au emis noi atenționări de tip COD GALBEN.

FOTO: captură ANM

Azi, în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în Moldova se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi în general de 35…37 de grade, pe arii restrânse mai ridicate în sud și în est. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

De marți până miercuri, în sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, local în Maramureș, precum și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50 l/mp.

FOTO: captură ANM

Miercuri, urmează manifestări de instabilitate atmosferică, mai ales în centrul și estul țării.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*