Noi vrem copii care să bată mingea în curtea școlii
Într-o perioadă în care presiunea făcută de instituțiile guvernamentale pentru desfășurarea online a actului educațional este tot mai mare, există companii care sprijină efectiv redeschiderea școlilor. Printre acestea se numără și Elis Pavaje, care, alături de Asociaţia BookLand, reabilitează anul acesta curțile a încă 11 școli din mediul rural, respectiv peste 5,000 mp de pavele, borduri, nisip, pietriș, escavare și montaj.
O spun toți specialiștii, profesori și doctori la un loc: desfășurarea offline a școlii nu reprezintă niciun risc de sănătate pentru copii, în același timp asigurându-le sănătatea mintală și dezvoltându-le inteligența emoțională. Fiindcă psihiatrii ne-au prevenit deja: toate probleme psihoafective derivate din lipsa socializării vor fi o povară foarte greu de purtat în următoarea perioadă. Deja se vorbește despre „generația pierdută”, însă efectele lipsei educației se vor vedea abia peste câțiva ani, când copiii de azi vor fi adulții de mâine… Și vorbim despre 1.6 miliarde copii din 190 țări.
Se poate desfășura eficient actul educațional în format exclusiv online?
Chiar și țările în care predarea digitală este avansată au fost luate prin surprindere de pandemie, fiindcă majoritatea cadrelor didactice încă nu au abilitățile IT necesare pentru o bună predare online. La noi, pe lângă acest aspect, se mai adaugă lipsa infrastructurii (semnal telefonie / rețea internet) și a dotărilor IT din şcoli (desktopuri, laptopuri, tablete), ca să nu mai vorbim despre situația financiară precară a majorității familiilor sau lipsa de pregătire a părinților. De fapt, nicăieri în lume părinții nu pot substitui cunoștințele și tehnica de predare a profesorilor.Iar dacă abandonul școlar era oricum în creștere în ultimii ani, imaginați-vă ce se va întâmpla acum, „datorită” Covid-19.
Prin urmare, trebuie luate cele mai înțelepte decizii, altfel urmările vor fi ireversibile…
Anul trecut, în România, doar 0,02% dintre școli au fost declarate focare Covid-19, însă tot sistemul a avut de suferit, copiii mergând efectiv la școală doar câteva săptămâni. În comparație, în toamna anului 2020, în Franța, doar 27 școli din cele peste 61.000 au fost închise. O analiză făcută în Germania a demonstrat că redeschiderea școlilor după vacanța de vară din 2020 nu a dus la creșterea numărului de infectați. În plus, germanii au preferat varianta offline recunoscând că nu sunt suficient de pregătiți să susțină online educația copiilor.
De ce să investim în școli dacă se vorbește tot mai des despre educația online?
Răspunsul e simplu: pentru că situația tulbure de față este temporară. Iar în timp, vom fi învățat să trăim cu acest virus care, dacă analizăm la rece cifrele, nici nu are impactul dezastruos pe care măsurile de prevenție luate îl au deja asupra sănătății, economiei, stilului de viață și stării de spirit o oamenilor de pe întreaga planetă. Dar și pentru că – cel puțin pentru următorii câțiva zeci de ani (la nivelul investițiilor reale în educația românească) – nimic nu se compară cu predarea offline și beneficiile acesteia asupra creșterii capacității intelectuale a copiilor. În plus, să nu uitam că și profesorii au nevoie de timp pentru a-și adapta metoda de predare la varianta online și a dobândi abilitățile software necesare.
Din fericire există companii la a căror conducere se află oameni – la rândul lor părinți – care înțeleg perfect ce se întâmplă în societate și care și-au propus să întoarcă în beneficiul comunităților locale o parte din profitul făcut. Este și cazul familiei Goța, proprietarii Elis Pavaje, o companie care anul acesta a împlinit 30 ani în producția de prefabricate din beton, producția de piatră cubică, montajul pavelelor și bordurilor și antrepriza generala în lucrări de infrastructură și amenajări exterioare.
Totul a început de la cele 2 pavele aduse din Germania de Elisiu Goța, fondatorul companiei. Cu un utilaj artizanal improvizat în curtea casei a început să producă pavele similare, până când, astăzi, Elis Pavaje a ajuns să numere 4 fabrici (în județele Alba, Prahova și Neamț), 600 de angajați, o producție zilnică de 20.000 mp de pavele și o cifră de afaceri de 60 milioane euro. În 1991 Emil Goța avea 16 ani, iar fratele lui, Vasile Goța, 10 ani, ambii ajutându-și tatăl după orele de școală. Fără să știe și fără să aibă conturate la acel moment liniile dezvoltării profesionale, de fapt, se pregăteau pentru preluarea afacerii.
„Dezvoltarea infrastructurii de acces, publică sau privată, reprezintă misiunea noastră. Este viziunea tatălui meu, de la care am învățat meserie, și pe care vreau să o duc mai departe. În același timp, continui tradiția de a întoarce comunității
binele pe care ni-l face, contribuind la dezvoltarea afacerii noastre de familie care crește de la un an la altul. Ce poate fi mai important pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor noștri dacă nu accesul la o educație de calitate? Peste 80% dintre școlile românești nu au beneficiat de lucrări esențiale de reabilitare, așa că noi am decis să sprijinim inițiativa Asociației BookLand care și-a asumat încă de anul trecut renovarea școlilor în mediul rural. Anul trecut i-am ajutat să renoveze 3 școli, anul acesta vom reabilita 11 curți și spații acces în școală. Am ales varianta unui parteneriat cu BookLand, versus realizarea pe cont propriu a acestui proiect, fiindcă unindu-ne forțele putem face mai mult bine. Astfel că ÎMPREUNĂ aducem bucurie câtorva mii de copii anual. Iar acesta este doar începutul unei colaborări pe care ne-o dorim pe termen lung deoarece copiii noștri merită să pășească cu încredere în şcoală.” spune Emil Goța, Director General Elis Pavaje.
Investiția de cca 50.000 euro în materialele și manopera aferentă montării pavelelor și bordurilor se face în 11 școli primare și gimnaziale rurale din județele Argeș, Călărași, Caraș Severin, Galați, Hunedoara, Iași, Neamț, Olt și Sibiu. Patru dintre acestea sunt inaugurate deja (Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” din comuna Domnești, județul Argeș, Școala Gimnazială din satul Moșoaia județul Argeș, Școala Primară din satul Bobîlna județul Hunedoara și Școala Gimnazială „Hadrian Daicoviciu” din comuna Orăștioara de Sus județul Hunedoara, iar încă 3 se finalizează săptămâna viitoare (Școala Gimnazială “Ion Albescu” din satul Boița județul Sibiu, Școala Gimnazială din comuna Topana județul Olt și Școala Gimnazială din satul Clocotici județul Caraș Severin, diferența urmând a fi realizată până la finalul acestui an.
„Aș putea cita mari oameni de cultură pe tema importanței educației, însă mă rezum la a asculta vocile copiilor, părinților, profesorilor. De un an și jumătate trecem printr-o traumă socială care va avea efecte devastatoare asupra copiilor noștri și, implicit, asupra noastră, a adulților – care vom ajunge să stăm spășiți pe margine și să plecăm rușinați capetele – dacă nu facem ceva acum. Noi, Asociația BookLand, alegem să credem într-un viitor decent și normal pentru tânăra generație! Și să facem ceva în sensul acesta. Pentru că educația nu înseamnă numai pregătirea pentru o viață mai bună, ci investiția cea mai de preț într-un copil. Educația înseamnă libertate, alegere, putere. Nu credem în scoala online fiindcă societatea noastră nu e încă pregătită pentru această schimbare bruscă. Credem cu tărie, însă, în mersul la școală, în întâlnirea cu colegii, în contactul cu profesorii și în interacțiunea fizică de care orice copil are nevoie atunci când învață sau se joacă. Iar noi vrem să le asigurăm condițiile de bază, reabilitând școlile din satele și comunele românești în care există un uriaș potențial intelectual pe care la ora asta România l-a lasat de izbeliște. Haideți să nu ne pierdem speranța în normalitate și, indiferent ce se întâmplă în jurul nostru să nu ne abatem de la cea mai logică direcție în care nația noastră o poate lua.” spune Mihaela Petrovan, Fondator Asociația BookLand.
Echipa BookLand și-a propus să crească an de an numărul de scoli renovate și chiar să pună fundația primei școli etalon pentru sistemul de învățământ românesc anul viitor.
Dacă vrei să contribui și TU la normalitatea în educație pentru copiii din mediul rural, poți să redirecționezi 20% din impozitul pe profit/venit, să faci o donaţie sau să trimiți un SMS cu cuvântul CONSTRUIM la 8845 donând astfel 2 euro lunar pentru renovarea școlilor din mediul rural.
ÎMPREUNĂ construim oameni!