Noi soluții pentru extinderea spațiilor unităților de învățământ

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu din această lună, primarul Astrid Fodor propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea unui corp al Colegiului Economic de pe strada Oituz, în urma finalizării documentației pentru proiect.

„Am inițiat și continuăm să identificăm soluții pentru extinderea spațiilor unităților de învățământ. Prin reabilitarea acestui corp de clădire vom amenaja 13 săli de clasă, o cameră IT, o sală pentru consiliere și grupuri sanitare. Un etaj va fi utilizat de Colegiul Economic, iar în celălalt se va extinde Colegiul Andrei Șaguna, situat la mică distanță de această clădire, pe Aleea Turnu Roșu. În paralel continuă lucrările de extindere a școlii Nicolae Iorga și procedurile de achiziție pentru construcția a două creșe în Ștrand și respectiv Țiglari și pentru extinderea școlii I.L. Caragiale”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Concret, prin acest proiect se va reabilita etajul I și II al unui corp de clădire, parterul fiind deja reabilitat. Valoarea estimată a investiției se ridică la 4,5 milioane de lei și include:

  • amenajarea fațadelor și izolarea termică a acestora,
  • refacerea scărilor de acces
  • refacerea terasei,
  • amenajarea sălilor de clasă și a laboratoarelor, inclusiv prin recompartimentări
  • înlocuirea tâmplăriei existente
  • reabilitarea pardoselilor
  • modernizarea instalațiilor sanitare, electrice, termice, de protecție împotriva incendiilor, de supraveghere video, de detecție efracție, precum și a instalațiilor de semnalizare și alarmare

 

În această săptămână se va semna contractul pentru realizarea proiectului tehnic care va fi predat Serviciului de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar în termen de 3 luni. Următorul pas va fi contractarea execuției lucrărilor, programate să înceapă anul viitor.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*