Noi restricții de trafic pentru Turul Ciclist al Sibiului

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în județul Sibiu, sunt impuse restricții de trafic pentru desfășurarea competiției sportive „Turul Ciclist al Sibiului” și a concursului conex „Transfăgărășan Challenge”, astăzi, 4 iulie, după cum urmează:

– între orele 9:00 -12:00, pe DJ 106A circulația este oprită pe sectorul cuprins între Parcarea Zoo Sibiu și DJ 106 D spre Cisnădioara;

– între orele 10:00 – 17:30, se va închide circulația prin tunelul rutier de la Bâlea Lac, pe DN 7C Transfăgărășan, pe tronsonul kilometric 115+926 de metri –116 +808 metri;

– între orele 10:00 – 12:00, se va închide circulația între Bâlea Cascadă și Cârțișoara;

– de asemenea, vor exista restricționări ale traficului pe porțiuni ale DN 7C, între Cârțișoara și Bâlea Lac, în intervalul orar 11:00 – 16:15;

– pe DN1, între orele 14:30 – 15:45, de la intrare în localitatea Avrig până la intersecție cu DN 7C, localitatea Cârțișoara, se restricționează traficul pentru a permite desfășurarea competiției sportive.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*