Deputații au dezbătut marți noi reguli privind utilizarea trotinetelor electrice, pentru creșterea siguranței rutiere. Asigurarea ar putea deveni obligatorie, la fel și examinarea din legislația rutieră, scrie Monitorul de Cluj.
Foto: Arhivă Mesagerul de Sibiu
Noi reguli pentru utilizatorii de trotinete electrice au fost discutate în comisia juridică din Camera Deputaţilor, marți. Un proiect de lege propune ca, pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă cel puțin 16 ani, iar proprietarii vehiculului trebuie să dețină o asigurare obligatorie.
Mai mult, utilizatorii vor fi examinați cu privire la legislația rutieră. În cazul trotinetelor electrice în regim de self-service, se va completa un chestionar de cinci întrebări obligatorii, referitoare la legislația rutieră.
Partidele, consens în parlament în privința trotinetelor
Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a declarat marţi că grupul de lucru constituit la nivelul comisiei juridice din Camera Deputaţilor a reuşit să ajungă la consens toate partidele politice reprezentate în Parlament, privind instituirea de noi reguli în materia utilizării trotinetelor electrice în cadrul comunităţilor, scrie Hotnews.
„Am spus de la început că din punctul nostru de vedere trotineta electrică reprezintă un mijloc de mobilitate urbană, nu ne propunem să interzicem acest mijloc de transport prin normele pe care le adoptăm, ci să facem acest mijloc de transport mai prietenos cu comunitatea. Şi atunci, normele pe care le veţi regăsi în proiectul adoptat astăzi de comisia juridică a Camerei Deputaţilor se referă printre altele la instituirea unei obligaţii de asigurare pentru cei care utilizează trotineta electrică, cu precizarea că pentru trotinetele aflate în regim de self service adică cele care se închiriază, există deja o astfel de asigurare, ceea ce reprezintă o conduită de bună practică”, a explicat deputatul PNL, Gabriel Andronache, după şedinţa comisiei juridice.
Andronache a precizat că pentru ceilalţi utilizatori de trotinete electrice adică cei care sunt proprietari de trotinetă electrică, urmează să se instituie o obligaţie de asigurare generală urmând ca ASF să emită normele în sensul acesta.
„Există o scăpare din punctul nostru de vedere, pe care o vom remedia în proiectul pus în dezbatere publică de către ASF, în sensul în care doar în aparenţă definesc obligaţia de asigurare pentru trotinetele electrice, deoarece au introdus existenţa unei greutăţi de minim 25 kg şi o viteză minimă constructivă de 14 km/h. Noi vom reduce greutatea astfel încât să intre şi trotinetele electrice în categoria obligaţiei de asigurare pentru toate vehiculele de tipul acesta”, a explicat Gabriel Andronache.
Examinare din legislația rutieră
De asemenea în proiectul de lege a mai fost introdusă obligaţia pentru cei care închiriază trotinete să completeze un formular cu cinci întrebări minime, obligatorii, de educaţie din legislaţia rutieră.
O altă prevedere este aceea de a utiliza cască de protecţie dar în anumite condiţii, pentru că din statisticile Poliţiei, toate accidentele mortale sau cu răni grave au fost generate de situaţiile în care utilizatorii de trotinetă electrică sau de biciclete electrice nu purtau cască.
Deputaţii din Comisia juridică urmează să pună în consens noile propuneri cu un alt proiect de care să stabilească toate sancţiunile pentru nerespectarea prevederilor acestei legi cu privire la circulaţia pe drumurile publice a trotinetelor electrice. După dezbaterile din Comisia Juridica proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea plenului. Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.