Noi măsuri pentru prevenirea hărțuirii sexuale în universități și școli: vor fi acceptate sesizările anonime

Guvernul a adoptat hotărârea privind prevenirea şi combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă. „Este vorba de a se accepta sesizări anonime și fără semnătură olografă, precum și de a extinde domeniul de aplicabilitate în instituțiile de învățământ preuniversitar și superior”, spune ministrul Educației, Daniel David.

Foto: news.ubbcluj.ro

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat vineri că în urma adoptării Hotărârii de Guvern privind hărțuirea pe criteriul de sex și a hărțuirii morale la locul de muncă se vor accepta sesizări anonime și fără semnătură olografă și se va crea cadrul pentru intervenții procedurale mai specifice și mai eficiente, scrie Monitorul de Cluj.

Măsuri pentru combaterea violenței în școli și universități

„Mă bucur să anunț că astăzi, 31 ianuarie 2025, Guvernul României a adoptat Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă, reglementate prin HG nr. 970/2023.

În esență, este vorba de a se accepta sesizări anonime și fără semnătură olografă, precum și de a se extinde domeniul de aplicabilitate mai clar instituțiilor de învățământ superior și unităților din învățământul preuniversitar, creându-se astfel cadrul pentru intervenții procedurale mai specifice și mai eficiente”, a afirmat ministrul Educației, Daniel David.

De asemenea, potrivit lui Daniel David, sunt introduse instrumente de prevenție și de protecție a victimelor hărțuirii.

David a spus că la nivelul întregului sistem vor fi introduse proceduri de analiză, gestionare și soluționare a sesizărilor privind cazurile de hărțuire pe criteriul de sex și al hărțuirii morale la locul de muncă, în spațiul școlar sau în mediul universitar.

„În plus, rolul și responsabilitățile aflate în sarcina angajatorului/conducătorului, respectiv sarcinile angajaților sunt clar definite.
Un alt element extrem de important îl reprezintă introducerea mecanismelor de verificare și acordare de suport victimei, dar și consiliere de specialitate și îndrumare pentru persoanele care reclamă fapte de hărțuire pe criteriul de sex sau hărțuire morală.

Așa cum am anunțat și ieri, cu ocazia Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școală, avem zero toleranță față de orice formă de violență în domeniile educației și cercetării”, a mai susținut ministrul Daniel David.

Mesajul ministrului Educației Daniel David vine în contextul în care mai mult de jumătate dintre elevi se plâng că sunt victime ale diverselor forme de violență, cea mai frecventă formă fiind cea verbală.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura