Guvernul a aprobat azi măsurile de relaxare care vor fi aplicate de la 1 august. Scade la 2 la mia de locuitori pragul de incidență a cazurilor de Covid-19 din ultimele două săptămâni la care se aplică restricții într-o localitate, conform Digi24.
„Am aprobat măsurile de relaxare a restricţiilor de la 1 august. Relaxare este un cuvânt puternic astăzi, pentru că nu se relaxează foarte mult aceste măsuri, multe dintre ele sunt menţinute. Aş menţiona activităţile cultural-artistice şi de divertisment organizate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane în localităţile cu incidenţă mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori. Condiţie foarte importantă – participanţii trebuie să fie vaccinaţi, trecuţi prin boală sau testaţi”, a precizat Cîţu, după şedinţa de Guvern.
El a spus că vor fi permise competiţiile sportive în spaţii închise sau deschise cu spectatori până la 75% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea a minim un metru între persoane şi dacă incidenţa în localitate este mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori.
„Activităţile din baruri, cluburi, discoteci şi săli de joc până la capacitatea maximă a spaţiului permisă în intervalul orar 5:00 – 2:00, în cazul în care incidenţa este mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori. Nu s-a schimbat ora 2:00, în cazul în care incidenţa este sub sau egală cu 2 la mie”, a explicat prim-ministrul.
Decizia CNSU privind noile măsuri
Alte decizii citiți aici.