Noi măsuri de protecție împotriva coronavirusului luate de Primăria Sibiu  

Primăria Sibiu anunță noi măsuri de protecție împotriva coronavirusului: spații publice dezinfectate, programul la ghișeele Direcției Fiscale se reduce, iar la cimitir nu se mai emit acte ce nu sunt urgente.

Astfel, Serviciul Salubrizare face zilnic dezinfecția mobilierului urban, a locurilor de joacă și a echipamentelor de workout cu detergent biocid pe bază de clor, așa cum este recomandat de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

De astăzi a început această activitate și în stațiile de autobuz.

Pentru o mai mare eficiență, suplimentar față de dezinfecția zilnică, în perioada 19-20 martie Primăria Sibiu va dezinfecta și mobilierul stradal, locurile de joacă, stațiile de autobuz cu substanța dezinfectantă Bionet A15.

În ceea ce privește utilizarea locurilor de joacă, chiar dacă Primăria Sibiu efectuează aceste acțiuni de dezinfecție, se recomandă evitarea acestor spații publice în contextul actual.

În plus, Primăria Sibiu este pregătită să înceapă dezinfecția spațiilor publice pietonale, a trotuarelor, aleilor, piețelor, parcurilor, etc. În acest sens, operatorul are în stoc detergenți și dezinfectanți suficienți și continuă aprovizionarea. Atunci când situația o va impune, aceste măsuri suplimentare vor fi discutate și supuse aprobării Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

Se reduce programul la ghișeele Direcției Fiscale.

De mâine, programul la ghișeele Direcției Fiscale de pe strada Turismului, din clădirea de pe bulevardul Victoriei și cea din sediul central al Primăriei Sibiu din Piața Mare se va reduce pentru cel puțin următoarele 30 de zile. Noul program este de luni până vineri între orele 9.00 și 14.00.

O excepție vor face ghișeele din Piața Mare. În zilele de luni, programul va fi de la ora 9.00 până la ora 18.00 pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu pot ajunge la Primărie dimineața, aflându-se în timpul programului de lucru.

Măsuri speciale și la Cimitirul Municipal

Tot de mâine, administrația Cimitirului va desfășura doar activități legate de înhumarea persoanelor decedate. De la această dată se va sista emiterea tuturor celorlalte documente care nu comportă urgență, precum adeverințe, preluarea actelor de succesiune, primirea cererilor de concesionare a locurilor de veci, eliberarea avizelor pentru construcțiile funerare noi, etc. Furnizarea de informații și depunerea reclamațiilor va fi posibilă doar în format electronic, pe adresa cimitir@sibiu.ro.

De asemenea, pentru a respecta măsurile dispuse de autoritățile centrale în sensul aglomerărilor de persoane, administrația Cimitirului va restricționa accesul în capele, ordonând intrarea participanților astfel încât să nu se aglomereze capela și pentru a permite păstrarea distanței minime între cei prezenți.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*