Noi măsuri de austeritate pentru 2024. Se taie finanțarea pentru educație, salariile profesorilor cresc doar cu 13% la început de an, dar se majorează veniturile demnitarilor.
Foto: Arhivă
Guvernul PSD-PNL pregătește noi măsuri de austeritate pentru anul 2024 și taie din finanțarea pentru educație, dar și din majorările de salarii promise profesorilor, scrie Monitorul de Cluj
Un proiect de ordonanță de urgență, elaborat de Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor, conduse de miniștri liberali, în colaborare cu Secretariatul General al guvernului, propune noi măsuri de austeritate, din 2024, pentru bugetari.
Cresc veniturile demnitarilor. Salariile profesorilor se majorează cu 20%, în două etape
Proiectul prevede o creștere de salarii de doar 13% pentru profesori în ianuarie, față de promisiunea de 40% făcută de Guvern în timpul grevei din vara acestui an. Astfel, veniturile cadrelor didactice ar urma să fie majorate în două etape: cu 13% de la 1 ianuarie 2024, plus încă o majorare de 7% aplicată din august anul viitor, în condițiile în care în luna septembrie sunt programate alegeri locale.
În același timp, proiectul de ordonanță mai prevede și tăierea finanțării de 15% din Bugetul General Consolidat pentru Educație în 2024, prevăzută de legea educației Deca-Iohannis.
În schimb, salariile demnitarilor se majorează cu 5% anul viitor. Astfel, alocarea pentru educație, care trebuia să ajungă la 15% (circa 90 de miliarde de lei) din 2024, urmează să fie amânată pentru anul 2025.
„(2) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic se majorează în anul 2024 după cum urmează:
a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 cu un procent de 13% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
b) începând cu data de 1 august 2024 cu un procent de 7% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”, potrivit documentului publicat de Sindicatul Național Tineret și Sport.
Printre măsurile prevăzute în proiectul de ordonanță de urgență, figurează:
Menținerea sporurilor la nivelul lunii decembrie 2023;
În 2024 munca suplimentară se compensează numai cu timp liber corespunzător. (bugetarii civili vor primi doar zile libere în compensație pentru munca suplimentară din week-enduri sau peste program, în timp ce bugetarii militari din armată, poliție, jandarmerie, servicii secrete vor primi bani);
Excepții pentru acordarea premierilor;
Ocuparea posturilor vacante se suspendă/prin excepție, prin memorandum.
Proiectul privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative va fi discutat în următoarea ședință de Guvern.