Noi „locatari” la ZOO Sibiu. Îi puteți vizita în acest weekend

Grădina Zoologică Sibiu continuă să primească noi ”locatari”, fie născuți aici, fie aduși la Sibiu de la alte grădini zoologice din țară:

Foto: Primăria Municipiului Sibiu 

5 pui de lup alb s-au născut la Zoo Sibiu în urmă cu 2 luni, iar acum, după ce s-au adaptat, pot fi văzuți de vizitatori

Un pui de ciută, un cerb, născut și el în urmă cu câteva săptămâni a fost scos în aer liber, după ce a fost protejat un timp, până s-a adaptat.

Familia marmosetelor, cea mai mică specie de maimuțe, s-a înmulțit și ea prin nașterea a doi pui la Zoo Sibiu.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu 

Au crescut suficient acum astfel încât pot fi prezentați publicului.

7 lebede negre au fost aduse luna trecută la Sibiu de la Zoo Budapesta.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu 

Este vorba despre 4 adulți și 3 pui care impresionează prin frumusețea penajului.

„Faceți, așadar, o vizită la Zoo Sibiu, mai ales că se anunță vreme frumoasă la final de săptămână. Intrarea se face între orele 9:30-20:00 pe poarta principală și între 10:00-19:30 pe poarta 2, dinspre Valea Aurie” au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Sibiu.

Tags: , ,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*