Noi detalii în cazul copilului de 6 ani din Brădeni, mort în condiții suspecte

IPJ Sibiu, abilitat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, arată că, după administrarea probatoriului în cauză, față de tatăl copilului de 6 ani din Brădeni s-a declanșat urmărirea penală pentru violență în familie în modalitatea omorului.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Cercetările în acest caz continuă.

În această dimineață, în jurul orei 9.30, un bărbat din Brădeni a sunat la 112 și a anunțat că fiul său, în vârstă de șase ani este decedat.

De îndată, a fost constituită o echipă de cercetare formată din polițiști de investigații criminale și criminaliști, care, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-au deplasat la locuința indicată, unde, într-o cameră a locuinței, pe un pat, a fost găsit trupul neînsuflețit al unui copil, în vârstă de 6 ani, fiul apelantului.

Trupul copilului a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*