De curând, parcul auto al operatorului regional Apă Canal SA Sibiu a fost substanțial modernizat, prin achiziția a patru autospeciale destinate întreținerii rețelelor de canalizare.
Practic, se poate vorbi de veritabile ”uzine pe roți”, care spală rețelele de preluare a apei uzate, eliminând blocajele în timp foarte scurt.
Investiția, de aproximativ 1,2 milioane de euro, a fost asigurată de Apă Canal SA Sibiu și face parte dintr-un amplu efort de modernizare a parcului auto și a echipamentelor destinate exploatării infrastructurii de apă și canalizare din întreaga arie de operare.
Autospecialele sunt echipate cu tracțiune integrală și beneficiază de sisteme de reciclare a apei uzate. Una dintre autospeciale poate fi utilizată și la temperaturi foarte scăzute, datorită sistemelor de izolare termică cu care este dotată, Apă Canal SA Sibiu fiind unul dintre puținii operatori din România care dispun de un astfel de utilaj.
Tot în ultima perioadă, Apă Canal a mai achiziționat 12 autoutilitare și două utilaje de săpat, destinate activitățiilor de intervenție și coordonare a lucrărilor la rețelele de apă și canalizare, valoarea acestora depășind 320.000 de euro.
„Societatea noastră înțelege că pentru a putea asigura servicii de calitate, la nivelul așteptărilor pe care clienții noști le au, trebuie să investească în echipamente moderne. Totodată, acordăm atenție pregătirii personalului care va deservi toate aceste utilaje, astfel încât să scadă timpii de intervenție și, implicit, eventualele neajunsuri create clienților în situațiile cu avarii la rețele”, a declarat inginerul Vasile Maier, directorul general al Apă Canal SA Sibiu.
Achiziția de utilaje și echipamente va continua și în următoarele luni, când în exploatare vor intra două autobasculante și o cisternă pentru transportul apei potabile, valoarea acestora depășind 220.000 de euro. „Este foarte important și aspectul de mediu, reducerea consumului de carburant și a poluării fiind permanent în atenția noastră”, a mai subliniat directorul general al societății.
Demn de menționat este că alocarea resurselor financiare s-a făcut printr-o bună gospodărire a veniturilor, Apă Canal SA Sibiu fiind unul dintre puținii operatori din România care nu au crescut tarifele la apă și canalizare. „Ultima majorare a tarifelor a avut loc la 1 iunie 2015 în special în scopul susținerii cofinanțării la proiectele europene. În toată această perioadă, cheltuielile cu materia primă, dar și cu personalul au crescut, însă încercăm să nu transferăm aceste lucruri în sarcina clienților noștri. La începutul lui 2018, aveam al șaptelea cel mai scăzut tarif din România, dintr-un total de 45 de operatori regionali”, a precizat directorul Vasile Maier.