Mircea Orlățan, primarul orașului Cisnădie intenționează să pună în dezbatere publică nivelul de finanțare de la bugetul local al echipei de Handbal Măgura.
„Începând de anul acesta, nivelul de finanțare de la bugetul local al echipei de handbal feminin Măgura Cisnădie va fi decis prin consultarea publică reală a cetățenilor din Cisnădie și a consilierilor locali.
În această perioadă, suntem în plin proces de elaborare a propunerii de buget pentru anul 2025. Vom face o propunere de buget cu o partajare echilibrată a fondurilor de dezvoltare pe cele trei zone ale Cisnădiei.
Așa cum putem observa cu toții, în Cisnădie sunt enorm de multe nevoi de investiții în străzi urbane, în rețele edilitare și în servicii publice, în întreținere și reparații.
Contextul economic și social general nu este tocmai favorabil, fondurile nerambursabile s-au subțiat semnificativ anul acesta, iar reglementările de austeritate bugetară ne afectează direct. De asemenea, observăm că activitatea economică încetinește. Cu toate acestea, în urma negocierilor politice pentru Bugetul de Stat, am obținut 2 milioane de lei pentru investiții la Cisnădie, ceea ce ne dă speranțe.
În aceste condiții, va trebui să utilizăm veniturile proprii rațional și eficient pentru rezolvarea problemelor orașului.
În anul 2024, veniturile proprii ale Cisnădiei au fost de 49,33 milioane de lei, iar cheltuielile cu echipa de handbal feminin Măgura Cisnădie au fost de 6 milioane de lei. La acestea se adaugă cheltuielile cu asigurarea cazării sportivelor în locuințe aflate în proprietatea orașului Cisnădie, dar și în cele ale statului (ANL), necontabilizate financiar de vechea administrație.
Pentru anul 2025, veniturile proprii sunt previzionate la 55,60 milioane de lei.
Nu vreau să influențez în niciun fel dezbaterile publice, ci doar să subliniez că sezonul actual al Ligii Naționale de handbal feminin se încheie la jumătatea anului 2025” a transmis Mircea Orlățan, pe pagina sa oficială de Facebook.