În contextul ninsorii abundente din Sibiu, echipele și utilajele operatorului de deszăpezire Soma au ieșit în teren de la ora 14.15. Un număr de 11 autospeciale intervin pentru curățarea zăpezii și împrăștierea materialului antiderapant.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
(cu caracter ilustrativ)
Autospecialele acționează atât pe străzile principale, cât și pe cele secundare, informează Primăria Sibiu.
Se lucrează însă prioritar pe arterele principale, pe traseele mijloacelor de transport public, pe drumurile în pantă și rampă și în giratoriile din oraș.
Dată fiind intensitatea ninsorii care se redepune imediat după intervenții, precum și aglomerația de la ieșirea de la serviciu, degajarea străzilor durează. Traficul de la finalul programului blochează autospecialele de deszăpezire, transmite Primăria Sibiu.
Până când se va reuși degajarea străzilor, șoferii sunt atenționați să circule cu atenție sporită.
Șase echipe ale operatorului Soma intervin pentru îndepărtarea manuală a zăpezii din zona trecerilor de pietoni. Echipele lucrează în stațiile de autobuz, pe scări, din pasaj și de pe trotuarele publice.
Primăria Sibiu reamintește cetățenilor obligația de a curăța de zăpadă și gheață trotuarele din fața casei sau a firmei.










