În perioada 15 – 17 septembrie, polițiștii sibieni au continuat acțiunile de creștere a gradului de siguranță în trafic, în urma activităților specifice desfășurate fiind constatate 12 infracțiuni la regimul rutier.
Foto: Arhivă
De asemenea, au fost reținute 24 de permise de conducere, au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare și s-au aplicat 380 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 111.000 de lei.
La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 18,00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106A, între Rășinari și Păltiniș, un sibian în vârstă de 24 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 16 septembrie, în jurul orei 17,30, în localitatea Șura Mică, în timp ce conducea un tractor pe strada Sibiului, un localnic în vârstă de 39 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu zidul unui imobil, evenimentul soldându-se cu pagube materiale.
Din verificările efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar tractorul este neînmatriculat sau neînregistrat.
Pe numele conducătorului auto s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
La data de 17 septembrie, în jurul orei 02,30, în afara orașului Agnita, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 105 de către un cetățean străin, în vârstă de 39 de ani.
Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 17 septembrie, în jurul orei 04,45, pe raza localității Slimnic, polițiștii rutieri au depistat un conducător auto a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul, un localnic în vârstă de 46 de ani, a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză întocmindu-se un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 17 septembrie, în jurul orei 22,00, în localitatea Retiș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 104D de către un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Brașov.
Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior recoltării probelor biologice, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 18 septembrie, în jurul orei 02,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Victoriei de către un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Tălmaciu.
Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la metamfetamină, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.
Polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.