Ministrul Finanțelor Publice, Orlando Teodorovici, a arătat public indiferența față de nevoile Sibiului, afirmând atât în comisia de buget-finanțe, cât și la dezbaterea bugetului de stat, în plenul Parlamentului, că va finanța cele necesare organizării Summit-ului de la Sibiu peste 14 ani, acuză deputatul PNL Nicolae Neagu.
“Atât de mult îl deranjează Sibiul, încât a uitat că Summitul este al Uniunii Europene, că România deține în această perioadă Președinția UE, că dânsul coordonează astăzi două dintre consilii, cel al Ministerelor de Finanțe și cel al Ministerelor Dezvoltării și Administrației ale țărilor UE și că Sibiul este doar gazda celui mai mare eveniment al anului din Europa – Summit-ul UE!”, a declarat parlamentarul sibian.
Raportat la județul Sibiu, bugetul de stat pe 2019 este extrem de sărac în investiții publice: niciunul dintre cele 16 amendamente depuse de parlamentarii PNL Sibiu nu a fost admis, nici în comisiile reunite de buget-finanțe ale celor două camere, nici în plenul Parlamentului.
“Pentru finanțarea unor dotări suplimentare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, respectiv la R.A Aeroportul Internațional Sibiu, strict necesare pentru desfășurarea în condiții optime a Summitului din luna mai 2019 și acoperirea tuturor riscurilor, nu deținem la momentul de față o certitudine clară, pentru că amendamentele parlamentarilor PNL au fost respinse!
Restanța de 6 milioane de lei rămasă de finanțat pentru investițiile Primăriei Sibiu necesare organizării Summitului din luna mai 2019 se va acoperi prin echilibrare de către Consiliul Județean Sibiu din anexa 7 de la Bugetul de stat, deși exista anterior, încă din anul 2018 un angajament al Guvernului României ca această sumă să se acopere direct din bugetul de cheltuieli generale al Ministerului de Finanțe!
Centura municipiului Mediaș se află în procedură de achiziție publică ca urmare a amendamentul liberalilor sibieni aprobat în Bugetul de stat al anului 2018 și teoretic are sursa de finanțare prin credit de angajament. Depinde de CNAIR și Ministerul Transporturilor cât de repede și de mult își vor dori să onoreze o obligație legală!
Amendamentele depuse pentru construirea de locuințe de tip ANL în municipiul Mediaș, respectiv construcția bazinului de înot din Mediaș au fost respinse de majoritatea PSD-ALDE, așa cum au fost respinse și toate celelalte amendamente ale parlamentarilor PNL Sibiu, fie că s-au referit la finanțarea studiului de fezabilitate al noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu, la centura de ocolire sud a Sibiului, a modernizării DN7C – Transfăgărășan, a modernizării stației de apă de la Copșa Mică, a infrastructurii de apă canal Cisnădioara, sau a satelor Mag, Amnaș și Aciliu, localități aparținătoare orașului Săliște, sau finanțarea lucrărilor la Palatul Copiilor din Sibiu.
Cât despre autostrada Pitești-Sibiu, la anul și la mai mulți ani! Nici vorbă de prioritate în anul 2019 pentru PSD!
Deși este evidentă, în acest moment, insuficiența finanțării cheltuielilor sociale la nivelul Consiliului Județean Sibiu și al unităților administrativ teritoriale ale județului Sibiu, niciunul dintre amendamentele liberale care asigura justețea socială și liniștea celor mai defavorabile categorii sociale nu a fost adoptat.
Am rămas doar cu angajamentul formal al Guvernului că acolo unde se va constata că va fi absolut nevoie pentru că nu vor exista alte surse de finanțare, nevoia plăților sociale va fi asigurată prin rectificare bugetară de către Guvernul României.
Practic, refuzul Guvernului și al majorității parlamentare de a accepta amendamentele PNL care au fost corelate cu solicitările asociațiilor comunelor, orașelor, municipiilor și consiliilor județene arată dezinteresul, incapacitatea, amatorismul sau ticăloșia PSD-ALDE din acest buget utopic, obligând administrația locală să-și sufoce investițiile pentru a asigura bugetele de funcționare și plățile sociale!”, susține Nicolae Neagu, într-un comunicat de presă.
Liberalul a mai arătat că niciunul dintre parlamentarii PSD Sibiu nu a susținut amendamentele parlamentarilor liberali sibieni, prin care s-a cerut suplimentarea sumelor de echilibrare pentru Consiliul Județean, fie pe parte socială, fie pentru drumuri județene sau comunale, “demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de mult sunt interesați de sibienii pe care îi reprezintă în Parlamentul României”.
“Gustul amar la aprobarea acestui buget de stat pe 2019 a fost îndulcit doar de succesul pe care l-am obținut noi, parlamentarii PNL care am inițiat amendamentul de dublare a alocației de stat pentru copii, susținuți fiind de parlamentari USR, PMP, UDMR, cei mai mulți dintre parlamentarii din grupul minorităților din Parlamentul României și câțiva cu conștiință și responsabili dintre parlamentarii PSD. Ultimii, puțini la număr, sub 10 parlamentari și să nu vă imaginați că printre ei s-ar afla vreun parlamentar PSD de Sibiu. În momentul în care amendamentul PNL de majorare a alocației pentru copii s-a adoptat, dânșii fie au ieșit din sală, fie au votat împotrivă!
Prin grija noastră, a parlamentarilor PNL, ar trebui ca începând cu 1 martie anul acesta cuantumul alocației de stat pentru copii să fie următorul:
– pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani, cuantumul alocației crește de la 200lei/lună la 300lei/lună;
– pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2- 18 ani, cuantumul alocației crește de la 84lei/lună la 150 lei/lună.
Astfel, am susținut noi, liberalii sibieni, amendamentele propuse la bugetul de stat, pentru că a fi liberal înseamnă deopotrivă a apăra libertatea, proprietatea, dar și adevărul, dreptatea și justiția socială!
Invit pe această cale fie ca parlamentarii PSD-ALDE să dezbată și să aprobe în regim de urgență modificarea legii privind aceste majorări ale alocației de stat pentru copii depusă de PNL și aflată în Camera Deputaților, fie Guvernul Dăncilă să-și asume o ordonanță de urgență, astfel încât alocația mărită să intre în plată începând cu 1 martie 2019”, a conchis Nicolae Neagu.