Nicolae Neagu acuză „debandada și prăpastia în care a fost aruncat sistemul energetic” de cea mai slabă guvernare din istoria României!

Moțiunea simplă „S.O.S. sectorul energetic! PSD și ALDE duc România în beznă!”, depusă de cei 67 de parlamentari PNL, a fost respinsă cu 155 de voturi „împotrivă”, 95 „pentru” și 19 abțineri.

Deputatul sibian Nicolae Neagu amintește că „în programul lor de guvernare, cei de la PSD-ALDE 2018-2020 afirmau că «sistemul energetic românesc trebuie să fie integrat la nivel continental, bazat pe concurență, pe utilizarea optimă a resurselor și susținut de un sistem de reglementare autonom, independent, transparent și eficace, atât pentru piețele de energie, cât și pentru operatori și consumatori». Plauzibilă viziunea colegiilor noștri care dețin majoritatea parlamentară dacă aceste principii s-ar și pune în aplicare. Însă realitatea este cu totul alta: România importă tot mai multă energie electrică și gaz natural, prețurile la energie au crescut alarmant în ultimii ani și lipsa investițiilor în acest sector pune în pericol securitatea energetică a țării”.

„Deținem pentru prima dată Președenția Consiliului Uniunii Europene și în același timp deținem un record de proceduri de încălcare a legislației Uniunii Europene. Cum este posibil? Până când vor adânci prăpastia în care aruncă cu bună știință această țară?”, se întreabă liberalul.

Neagu a mai adăugat că „Guvernul intervine sistematic, cu nonșalanță în activitatea Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) și crește netransparent, cu 20% profiturile marilor companii de distribuție de energie electrică și gaz natural. Ne dorim un sistem energetic competitiv dar au trecut 5 ani și noi încă nu avem un document de reviziure a strategiei energetice a României. Este alarmantă creșterea prețurilor la energie electrică  (peste 20% față de anul 2015) și la gaze naturale (peste 15 %) și este mai mult decât îngrijorătoare situația privind securitatea energetică a țării din cauza lipsei investițiilor. Totuși preocuparea reală a celor de la PSD-ALDE este să mărească indemnizațiile oamenilor puși de ALDE în conducerea Electrica SA, accentuand deprofesionalizarea și politizarea companiilor de stat.

Din ce vă gândiți domnilor că ar putea marile companii din domeniul energetic să facă investiții? Toate consecințele dezastruoase se vor răsfrânge asupra domeniului pe care îl coordonați, asupra românilor și nu în ultimul rînd asupra salariaților din domeniul energetic.

„Rezultatele” dezastroase din domeniul energetic le putem vedea de acum:

  • Peste 15.000 de oameni vor rămîne în Oltenia și Valea Jiului fără un loc de muncă pentru că exproprierile nu s-au făcut cum trebuie și datorită lipsei fondurilor pentru modernizări și pentru achiziția de certificare CO2
  • Nu există nici o soluție pentru reorganizarea societaților din sectorul nuclear
  • Energiile regenerabile reprezintă viitorul dar nu reprezintă o prioritate pentru cei care ne conduc
  • Nu există o strategie viabilă de creștere a consumului național de gaze naturale și de creare de valoare economică adăugată prin prelucrarea resursei în țara noastră
  • Importurile de gaze au crescut cu peste 500% în anul 2018 în  raport cu anul 2015
  • Blocarea la nesfârșit a demersurilor întreprinse pentru extinderea distribuției de gaze naturale și dezvoltarea unor noi infrastructuri de distribuție

PNL a inițiat anul trecut o propunere legislativă care a devenit Legea nr.167 din 10 iulie 2018 pentru modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale  nr. 123/2012. Legea ar fi trebuit să  fie urmată de norme de aplicare, aprobate prin hotărâre de guvern dar asta nu a fost o prioritate pentru guvernul PSD-ALDE și desigur se întârzie și astăzi adoptarea lor, ori din dezinteres, ori cu rea intenție.
Lipsa de predictibilitate și absența unei strategii coerente determină mediul privat să fie descurajat să mmai investească în sectorul energetic, iar acest lucru va avea un impact major asupra securității energetice a țării.

Acest guvern a reușit să blocheze cel mai strategic proiect de investiții al României în domeniul energetic: dezvoltarea proiectelor strategice de exploatare a gazului natural din Marea Neagră. Singura preocupare a alianței PSD-ALDE rămâne plasarea de oameni incompetenți în funcții cheie în companiile din domeniul energetic și binențeles sifonarea de bani pentru clientela politică a PSD-ALDE.

Au mers și mai departe de atât și au plănuit alta escrocherie: angajarea unor oameni pe salarii enorme și obținerea unor penalități la întreruperea unilaterală a contractelor de muncă. Este o șarlatanie fără precedent și au recurs și la acest gen de scenarii pentru a face rost de bani.

În momentul când Partidul Național Liberal va prelua guvernarea va solicita, de îndată, controale de audit financiar și analize în toate societățile de stat sau în societăți în care statul este acționar semnificativ. Doar astfel vom reuși ca în locul celor penali care vor pleca unde le este locul să avem oameni competenți, care își îndeplinesc îndatoriile față de țară și față de cetățenii ei.

România a ajuns să fie dependentă de resursele din import și guvernanților nu le pasă! Urmărind demersurile întreprinse de guvernarea PSD-ALDE vedem cum au reușit în 2 ani de guvernare să întoarcă țara în timp cu 15-20 de ani.

Partidul Național Liberal rămâne preocupat de izolarea României la nivel european și internațional. Partidul Național Liberal crede cu adevărat în potențialul energetic pe care România îl are și consideram că sectorul energetic românesc merită mai mult!”, se arată într-un comunicat al parlamentarului de Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*