În pofida zecilor de oferte pe care Compania de Autostrăzi le-a primit la licitațiile organizate în acest an și a anunțurilor referitoare la licitarea a sute de kilometri de autostradă, compania are un palmares dezamăgitor privind lucrările începute efectiv.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) a dat în 2017 doar trei dispoziții de începere a lucrărilor în contracte cu o valoare mai mare de cinci milioane de lei, scrie digi24.ro. Dispoziția de incepere a lucrărilor semnifică începerea efectivă a acestora. Valoarea este dezamăgitoare pentru faptul că CNAIR are un buget uriaș, de peste un miliard de euro. Potrivit bugetului inițial, aprobat în primăvara acestui an, CNAIR a avut prevăzute pentru anul în curs cheltuieli pentru investiţii de peste 5,05 miliarde de lei, adică 1,12 miliarde euro.
Singurul contract semnat în 2017 unde CNAIR a fost în grafic este cel pentru nodul rutier Gilău. Cel mai semnificativ și util proiect demarat privește conectarea sectorului de autostradă Gilău – Nădășelu, aproape terminat, la porțiunea construită din autostrada Transilvania. Contractul „finalizarea lucrărilor la nodul Gilău și conexiunea dintre secțiunea 2B cu subsecțiunea 3A1, Autostrada Brașov – Tg. Mureș – Cluj – Oradea”, a fost semnat în 11 septembrie cu firma italiană Tirrena Scavi SpA și are o valoare de 25,9 milioane lei, respectiv 5,6 milioane euro. Contractul prevede construirea unui pod și a unor bretele de legătură. Ordinul de începere a venit după puțin mai mult de o lună, la data de 27 octombrie.
Demararea licitațiilor și semnarea contractelor de execuție fără a fi terminate exproprierile la un proiect este un obicei larg răspândit la CNAIR. Contractele semnat de companie cu firmele de constructie stabilesc că CNAIR va preda acestora contractele libere de orice sarcini. Pentru a beneficia de o imagine publică pozitivă și pentru a raporta Ministerului Transporturilor începerea de noi proiecte, compania organizează licitații și semnează contractele fără a elibera terenurile de sarcini.
Deși sunt semnate contractele, ordinele de începere a lucrărilor nu sunt emise. Dacă ar da dispoziție de începere, compania ar risca să plătească daune constructorilor, din cauză că aceștia nu pot începe lucrările. Deseori ordinul nu este dat deoarece nu sunt prevăzuți bani suficienți în buget. Ulterior trec luni bune, dacă nu ani, până sunt îndeplinite condițiile necesare. Când acestea încep situația din teren este deseori alta. Trecând ani, au apărut noi modificări necesare la proiectele, exproprieri suplimentare ce sunt necesare. Constructorii încep să solicite mai mulți bani pe lucrare, acuzând CNAIR că le-a provocat costuri suplimentare, iar proiectele intră în blocaj, explică Monitorul de Cluj.