Sindicaliștii din educație au tras un semnal de alarmă cu privire la o directivă venită de la Ministerul Educației, prin care inspectoratele școlare ar urma să reducă numărul de posturi din sistem.
Potrivit profesorului Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu, nu este vorba de reduceri de personal. „Este vorba de 65 de posturi care fie au fost comasate, fie au trecut la clase simultane, din cauza numărului mai mic de elevi, sau este o cauză a neefectuării de clase. Cert este că la Sibiu nu se reduce numărul de profesori”, a declarat Dincă, pentru Mesagerul de Sibiu.
La nivel național, se intenționează reducerea a peste 4.000 de posturi din ciclul preuniversitar, în județul Sibiu fiind vorba de 65 de posturi.
Ovidiu SCUTELNICU