Polițiștii specializați din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, însoțiți de reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere Sibiu, au desfășurat în perioada 04 – 07 februarie a.c., activități specifice pe linia prelucrării, depozitării și comercializării materialului lemnos pe raza județului Sibiu.
În cadrul activităților, a fost efectuat un control la depozitul de material lemnos al unui agent economic cu punct de lucru în Gura Râului. Astfel că, în urma măsurătorilor efectuate s-a constatat diferențe între stocurile faptice și cele scriptice înscrise în programul SUMAL2.0.
Societatea a fost sancționată conform art.19 lit. e pct.3 din Legii 171/2010 cu amendă în valoare de 10.000 lei și s-a dispus confiscarea valorică a cantității de 41,42 m³ lemn rotund esență rășinoase. Valoarea materialului lemnos confiscat valoric se ridică la suma de 8.283,76 lei fără TVA.