Un accident rutier a perturbat traficul în municipiului Sibiu, azi, pe una dintre cele mai aglomerate artere. O tânără de 26 de ani din Șelimbăr a ajuns la spital în urma unei coliziuni cauzate de nerespectarea distanței de siguranță în trafic.

Foto: arhivă, cu caracter ilustrativ
Accidentul s-a produs pe Calea Dumbrăvii, în direcția Bulevardul Mihai Viteazu.
Conform primelor informații furnizate de autorități, tânăra de 26 de ani conducea un autoturism și nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina din fața sa, intrând în coliziune cu aceasta.
Vehiculul din față era condus de un bărbat de 39 de ani, tot din Șelimbăr.
Impactul a fost suficient de puternic pentru a necesita intervenția de urgență a unui echipaj SMURD cu medic. Echipa medicală a acordat primul ajutor la fața locului, constatând că șoferița a suferit un traumatism facial și multiple contuzii.
Pentru investigații suplimentare și tratament, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu.