Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu a susţinut că parlamentarul sibian Nicolae Neagu (PNL) i-ar fi cerut ieri preşedintelui de şedinţă Florin Iordache să se ridice de pe scaunul de unde conducea lucrările forului legislativ şi să vorbească la telefon cu şeful statului.
Fostul ministru al Muncii a precizat că ceea ce s-a întâmplat în plenul Camerei „arată că sunt şi alte forţe, în afara Parlamentului, care au acţionat”.
Pe de altă parte, Neagu a precizat că doar „l-a rugat, i-a făcut o sugestie” lui Florin Iordache să se ridice de pe scaun, ca să părăsească şedinţa, şi a acuzat o strategie a PSD menită „să agite lucrurile” pe tema revocării lui Liviu Dragnea şi a lui Florin Iordache de la conducerea Camerei Deputaţilor. „Nu am discutat cu preşedintele Klaus Iohannis de la o întâlnire pe care am avut-o cu dânsul cred că în urmă cu vreo trei săptămâni. (…) Alte discuţii cu dl preşedinte nu am avut nici în fapt, nici pe telefon. Nu am telefonul domniei sale, nu am discutat cu domnia sa, nu am fost sunat de domnia sa, de absolut nimeni de la Palatul Cotroceni. Dacă cineva speculează că ar fi fost o discuţie cu dl preşedinte Iohannis este eventual o temere a unora, dar acest lucru nu s-a produs. Este adevărat că, la un moment dat, m-am îndreptat spre preşedintele de şedinţă, dl Iordache, şi i-am sugerat că ceea ce ar trebui să facă din punctul domniei sale de vedere a făcut, că între timp s-a constatat o altă majoritate, care a votat ceva – şi anume demisia sa şi a domnului preşedinte Dragnea şi că ar trebui ca în acel moment să îşi încheie misiunea. Şi, pentru că ne ştim de ani de zile, i-am spus: «dacă ţi-e un pic greu, te invit la o cafea»”, a declarat Neagu, la Parlament.
El susţine că de pe telefonul său „ar fi fost exclus” ca cineva să discute cu Florin Iordache şi a adăugat că el nu vorbeşte niciodată la telefon cu şeful statului. „Se poate verifica. Am un număr de telefon care se află pe site (al Camerei Deputaţilor – n.r.), este public. Oricând se poate vedea dacă am vorbit sau nu am vorbit (cu Iohannis – n.r.). Nu am nicio chestiune de ascuns. Nu doar că nu vorbeam cu dl preşedinte, nu vorbeam cu nimeni la telefon. (…) Fiind deputat de Sibiu, s-ar putea să fi fost şi acest motiv: ‘hai să mai băgăm ceva în această temă”. Totul este o strategie la care s-au gândit pentru a inflama în continuare pe această temă”, a afirmat Neagu.