„Ne dorim să fim tratați corect și să circulăm pe drumuri bune“

Gropile, praful și noroiul îi exasperează pe sibienii care locuiesc pe Drumul Ocnei. Oamenii se plâng că, până acum, strada a avut parte doar de cârpeli și îi cer municipalității să o reabiliteze așa cum trebuie.

DRUMUL OCNEI COLAJ 3 JOSÎn februarie, la întâlnirea cu cetățenii din Țiglari, Terezian și Tineretului pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare 2015-2023, primarul Astrid Fodor a precizat că o mare parte dintre arterele rămase neasfaltate în această parte a orașului vor intra în lucru până în 2018. „Modernizarea străzilor care au rămas neasfaltate a fost una dintre problemele cel mai frecvent ridicate de cetățeni. O mare parte dintre aceste străzi sunt deja incluse în pachetele pe care le vom finanța din împrumutul BERD și bugetul local anul acesta și în următorii doi ani“, a promis Fodor.

Ulița de la marginea orașului

Cei de pe Drumul Ocnei abia pot să respire, pe timpul verii, din cauza prafului de pe stradă, care se depune în straturi generoase și pe ferestre. „Dacă așa arată casele, vă dați seama ce depuneri sunt și în plămânii noștri? Cred că e una din cele mai prăpădite străzi din Sibiu. Mai ales pentru noi, bătrânii, și pentru cei mici, e chiar periculos – nu te poți deplasa cum trebuie, inspiri toată ziua praful ăsta nenorocit…“, susține o sibiancă. Dacă nu e praf, e noroi. Iar ploi au tot căzut în ultimele săptămâni. În zilele ploioase, copiii sunt nevoiți să meargă prin noroi și bălți la școală sau la grădiniță. „Nu toți avem mașini. E rușinos să aduci copilul plin de noroi și inconfortabil pentru el să stea toată ziua așa. Ni s-a promis că se face strada în curând, dar parcă văd că vine toamna și începe iar școala și noi tot așa rămânem“, se enervează o mămică. Nici pentru cei care au mașină nu-i ușor. „Tot la câteva luni o duc în service: jante îndoite, punțile lovite, amortizoare, tot… M-am săturat câți bani am băgat în reparații, nici nu știu la ce mai plătim impozit de oraș!“, exclamă un șofer supărat.

Petiție pentru asfalt

Cam o dată sau de două ori pe an, câte un utilaj contractat de Primărie mai îndreaptă denivelările, însă aspectul străzii revine la „normal“ în cel mult câteva săptămâni sau chiar după prima ploaie, potrivit Ramonei Boar, care locuiește pe Drumul Ocnei. „Nu mi se pare corect. La impozitul pe care-l plătim, nu, chiar nu mi se pare corect“, consideră ea. Pentru a convinge edilii că trebuie să continue modernizarea zonei Marmeladă și cu Drumul Ocnei, Ramona Boar strânge semnături și a lansat și o petiție pe internet. „În calitate de cetățean activ și implicat al Sibiului, am inițiat un demers civic de reabilitare a acestui drum, iar această petiție este un pas important în ducerea lui la îndeplinire. Credem în simțul civic și într-un Sibiu normal, care merită să fie tratat ca un oraș decent. Noi, cetățenii Sibiului, ne dorim să fim tratați corect și să circulăm pe drumuri bune, reabilitate și amenajate“, explică femeia. Gestul ei nu a rămas fără ecouri. „Toate străzile trebuiesc asfaltate pentru un oraș mai frumos“, a scris unul dintre semnatarii petiției, în timp ce altul motivează că semnat petiția pentru că sunt o grămadă de străzi care trebuie reparate, nu numai în Sibiu, ci și în întreaga țară. „Ne lăudăm cu Sibiul ca fiind un oraș frumos și este, dacă te plimbi în zona centrului. Dar să nu uităm și de celelalte zone care pot fi frumoase cu un pic de efort din partea primăriei și a cetățenilor“, a adăugat acesta.

Primăria: Aveți răbdare până la toamnă

O trecere în revistă a investițiilor din ultimii ani arată că Drumul Ocnei a fost reparat în 2008, după lucrările la rețeaua de apă. În toamna anului 2010, s-a reabilitat canalizarea pluvială, apoi au fost refăcute carosabilul şi trotuarele şi au fost amenajate locuri de parcare în vecinătatea Direcției Sanitar-Veterinare, dar, în martie 2011, a fost rândul celor de la E.On Gaz să sape. Proiectarea pentru modernizarea Drumului Ocnei a fost aprobată de consilierii locali în aprilie 2012, iar lucrările au fost bugetate pentru 2013, apoi pentru 2014 și din nou în 2015. În primăvara anului 2013, după aprobarea bugetului local, biroul de presă al Primăriei anunța că Serviciul Investiţii pregăteşte documentaţia de licitaţie pentru modernizarea Drumului Ocnei, procedura urmând să fie lansată „în următoarea perioadă“. Restul e tăcere. În mai 2015, Primăria a semnat cu Geiger Transilvania SA un contract de aproape 900.000 de lei pentru scarificarea mai multor străzi de pământ, printre care s-a numărat și o porțiune a Drumului Ocnei, semn că asfaltul nu avea să vină prea curând. De această dată, la solicitarea Mesagerului de Sibiu, reprezentanții municipalității promit că strada va intra din nou în reabilitare. „Documentația de licitație pentru contractarea lucrărilor de reabilitare este pregătită pentru a fi publicată în programul de achiziții SEAP în luna august. Lucrările vor include amenajarea carosabilului și a trotuarelor, construcția unui podeț și amenajarea de rigole pentru scurgerea apei pluviale“, a menționat Mirela Gligore, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Sibiu.

Ramona BOAR | inițiatoare petiție

„Credem în simțul civic și într-un Sibiu normal, care merită să fie tratat ca un oraș decent. Noi, cetățenii Sibiului, ne dorim să fim tratați corect și să circulăm pe drumuri bune, reabilitate și amenajate.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*