Următoarea pandemie ar putea fi mai gravă, mai contagioasă și mai letală, avertizează cercetătoarea britanică și creatoarea vaccinului AstraZeeneca Sarah Gilbert.
„Adevărul este că următoarea pandemie ar putea fi mai gravă. Ar putea fi mai contagioasă, sau mai letală, sau ambele. Nu va fi ultima dată când un virus ne ameninţă viaţa şi mijloacele de existenţă”, a declarat cercetătoarea, în cadrul „Richard Dimbleby Lecture”, relatează BBC.
Ea a insistat pe faptul că trebuie să învățăm din experiența pandemiei de coronavirus, pentru a evita ca omenirea să mai fie afectată în același mod în cazul apariției unei noi pandemii.
„Nu putem permite ca după o situaţie prin care am trecut prin atâtea să aflăm că pierderile economice enorme pe care le-am suferit înseamnă că încă nu există finanţare pentru a ne pregăti pentru pandemie. Progresele pe care le-am făcut şi cunoştinţele pe care le-am dobândit nu trebuie pierdute”, a declarat Sarah Gilbert.