În acest moment, România are 451 kilometri de autostradă și drum expres contractați pentru lucrări cu o valoare totală de aproape 5,9 miliarde euro, construiți de 11 antreprenori generali (asocieri).
Câteva cifre interesante
Avem 941,58 kilometri de autostradă și 39,85 km de drum expres în exploatare. Dacă-i adăugăm pe cei 13,17 km din A1 Sibiu-Boița care vor fi probabil inaugurați până pe 20 decembrie, ne apropiem la mustață de borna 1000 cu 994,6 kilometri.
Mai avem nevoie de încă aproximativ 2000 pentru o rețea rutieră de mare viteză și siguranță (cât-de-cât) completă, arată o analiză a Asociației Pro Infrastructură.
Din cei 2000 rămași, avem acum contracte de lucrări pe 451 kilometri cu o valoare totală actualizată de aproape 5,9 miliarde euro. Cel mai costisitor proiect este lotul 3 Sibiu-Pitești (37 km, 1,08 miliarde euro), urmat de vecinul de la nord (31,33 km, 863 milioane euro).
Liderul în acest clasament este grupul UMB (169 km cu 1,74 miliarde euro), urmat de WeBuild (68 km cu 1,43 miliarde euro) și Mapa-Cengiz (31,33 km cu 863 milioane euro) care-și împart 69% din valoarea totală a proiectelor.