Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu oferă publicului, în format digital, în ultima lună din acest an peste 67 de evenimente: spectacole de teatru, dans, concerte, filme, spectacole outdoor sau conferințe speciale. Evenimentele vor fi transmise pe canalele de comunicare online ale TNRS și FITS de luni până duminică.
TNRS – Scena Digitală: „Maternal” și alte cinci titluri din repertoriul TNRS
Demersul susținut de digitalizare a celor mai importante producții TNRS continuă și în decembrie. Astfel, spectatorii Naționalului sibian sunt invitați să urmărească în format high definition, pe lângă spectacolele deja existente în programele lunilor anterioare, „Maternal”, spectacol semnat de Radu Nica, pe baza textului scris de Alexandra Badea. Incisiv și problematic prin mizele etice ridicate, producția sibiană ilustrează actele imorale petrecute între zidurile orfelinatelor din România, în încercarea de a denunța o realitate monstruoasă pe care preferăm să o ignorăm. Inspirat din mărturiile celor care au trecut prin experiența orfelinatelor, textul semnat de Alexandra Badea, multipremiata autoare de origine română, marchează o mărturie dureroasă a unei societăți care se complace în non-acțiune, fără să-și conștientizeze degradarea accelerată. „Maternal” – un spectacol necesar care, cu siguranță, va stârni un dialog necesar. „Maternal” va fi difuzat pe Scena Digitală în 30 noiembrie și 1, 19 și 26 decembrie. Spectacolul este în limba română, cu subtitrare în engleză. Biletele pot fi cumpărate de aici: https://www.tnrs.ro/program. Alte cinci titluri din repertoriul TNRS vor fi difuzate în luna decembrie pe TNRS – Scena Digital: „Opinia Publică”, regia Theodor-Cristian Popescu, „LIVE”, regia Bobi Pricop, „Tom și Jerry 2.0”, regia Florin Piersic Jr., „Felii”, un spectacol de Lia Bugnar cu Ofelia Popii și „Moroi”, regia Alexandru Dabija”
FITS online: ultima lună de difuzări online
FITS se achită de promisiunea făcută publicului său, continuând în decembrie, timp de 4 zile pe săptămână, seria redifuzărilor gratuite de evenimente găzduite în cadrul ediției 2020. Cea de-a șasea – și ultima – lună a redifuzărilor gratuite își încheie periplul prin universul teatrului și al artelor spectacolului în format digital cu o serie de nume marcante ale scenei contemporane: Eugenio Barba, Jan Lauwers, Guo Xiaonan, Gigi Căciuleanu, Eimuntas Nekrošius și mulți alții. Evenimentele sunt difuzate gratuit în fiecare sâmbătă, duminică, luni și marți din luna decembrie, exclusiv pe site-ul: https://www.sibfest.ro/fits-online.
Actori.SB.Online – Daruri tetrale: Marian Râlea, Marius Turdeanu, Horia Fedorca, Anca Cipariu, Cristina Ragos, Ali Deac, Pali Vecsei și Johanna Adam sunt actorii Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu pe care publicul îi poate vedea în seria „Actori.SB.Online – Daruri teatrale” în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie. Momentele de umor, recitualurile de poezie, serile cu povești sau scenele din spectacolele TNRS care fac parte din această serie sunt difuzate gratuit online, pe pagina de Facebook TNRS, canalul de YouTube al teatrului și site-ul TNRS.
„Am reușit în acest an să fim alături de publicul nostru încă din perioada stării de urgență decretată de autorități la începutul anului. Ne-am reinvetat și regândit activitatea astfel încât spectatorii noștri care altă dată umpleau în număr atât de mare sălile de spectacole să aibă posibilitatea de a se bucura online de spectacolele TNRS și FITS. Considerăm că cifrele absolut uluitoare de audiență online pe care le-am înregistrat în acest an sunt o confirmare a faptului că publicul a apreciat oferta noastră culturală. Continuăm să ducem lucrurile mai departe, continuăm efortul de digitalizare a repertoriului curent, dar și producția de noi spectacole pentru mediul digital și suntem convinși că surprizele pe care le pregătim publicului vor fi pe placul tuturor”, declară Constantin Chiriac, director general TNRS.
PROGRAM TNRS – SCENA DIGITALĂ
30 NOIEMBRIE – 1 IANUARIE 2021
„Maternal”, de Alexandra Badea
Regia Radu Nica
30 noiembrie, 1 decembrie, ora 19:00
Preț bilet: 30 de lei
„Opinia publică”, de Aurel Baranga
Regia Theodor-Cristian Popescu
2, 3, 4 decembrie, ora 19:00
Preț bilet: 30 de lei
„LIVE”, de Thomas Perle
Regia Bobi Pricop
9, 10, 11 decembrie, ora 19:00
Preț bilet: 30 de lei
„Tom și Jerry 2.0”, adaptare după Rick Cleveland
Regia Florin Piersic Jr.
16, 17, 18 decembrie, ora 19:00
Preț bilet: 30 de lei
„Maternal”, de Alexandra Badea
Regia Radu Nica
19 decembrie, ora 19:00
Preț bilet: 30 de lei
„Felii”, un spectacol de Lia Bugnar, cu Ofelia Popii
23, 24, 25 decembrie, ora 19:00
Preț bilet: 30 de lei
„Maternal”, de Alexandra Badea
Regia Radu Nica
26 decembrie, ora 19:00
Preț bilet: 30 de lei
„Moroi”, texte de Cătălin Ștefănescu și Ada Milea
Regia Alexandru Dabija
30, 31 decembrie și 1 ianuarie, ora 19:00
Preț bilet: 30 de lei
Disponibil între orele 19:00-07:00
PROGRAM ACTORI.SB.ONLINE – DARURI TEATRALE
30 noiembrie – 4 decembrie 2020
Luni, 30 noiembrie, 2020
Ora 21:00
„Povești de Sfântul Andrei”, cu Marian Râlea
Marți, 1 decembrie 2020
Ora 21:00
„La taifas cu Vandalla”, de și cu Marius Turdeanu
Miercuri, 2 decembrie 2020
Ora 21:00
„Povestea lui Moș Nicolae”, cu Horia Fedorca
Ora 21:30
Monologul personajului Julie din ”norway.today”, de Igor Bauersima, cu Anca Cipariu
Joi, 3 decembrie 2020
Ora 21:00
„Adio Nuielușe!” de Cristina Donovici și Alex Donovici, cu Cristina Ragos
Ora 21:30
Monologul personajului Greg din „Reasons to be Pretty“ de Neil LaBute, cu Ali Deac
Vineri, 4 decembrie 2020
Ora 21:00
„În căutarea lui Moș Nicolae”, de Cristina Donovici, cu Pali Vecsei
Ora 21:30
Monologul profesoarei din „Märtyrer” de Marius von Mayenburg, cu Johanna Adam
PROGRAM FITS ONLINE
DECEMBRIE 2020
POETUL ORB
THE BLIND POET
Marți, 1 decembrie 2020, ora 19:00
Un spectacol de: Jan Lauwers
Jan Lauwers & Needcompany
BEL/teatru/2h10min
Spectacol în limbile arabă, engleză, olandeză, franceză, norvegiană și arabă tunisiană
Traducere în limbile engleză și română
Nerecomandat celor sub 14 ani
BOYS DON’T CRY
Marți, 1 decembrie 2020, ora 21:30
Coregrafia: Hervé Koubi – Fayçal Hamlat
Compagnie Hervé Koubi
FRA/dans/53min
Spectacol în limba franceză; Traducere în limbile engleză și română
LE BAL DES ANGES
Marți, 1 decembrie 2020, ora 22:30
Un spectacol de: Delphine Dartus & Hervé Perrin
Cie Bilbobasso
FRA/stradă/55min
GEORGE BANU ÎN DIALOG CU LUK PERCEVAL
Sâmbătă, 5 decembrie 2020, ora 17:00
BEL/conferințe speciale/1h
Conferință în limbile franceză și engleză; Traducere în limba română
UR-HAMLET
Sâmbătă, 5 decembrie 2020, ora 19:00
Inspirat de: Saxo Grammaticus; Regia: Eugenio Barba; Film: Claudio Coloberti
Odin Teatret – Theatrum Mundi
DNK/teatru/52min
Spectacol în limba engleză; Traducere în limba română
VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ
A MIDSUMMER NIGHT’S DREAM
Sâmbătă, 5 decembrie 2020, ora 20:00
De: William Shakespeare; Regia: Chris White
National Center for the Performing Arts – China
CHN/teatru/1h58min
Spectacol în limba chineză; Traducere în limbile engleză și română
GEORGE BANU ÎN DIALOG CU KRZYSZTOF WARLIKOWSKI
Duminică, 6 decembrie 2020, ora 17:00
POL/conferințe speciale/1h
Conferință în limba franceză; Traducere în limbile engleză și română
TRAGICOMEDY
Duminică, 6 decembrie, ora 19:00
Coregrafia: Gigi Căciuleanu
Gigi Căciuleanu Romania Dance Company
ROU/dans/1h10min
ÎN TIMP CE PRIVEAM TAVANUL, AM ZĂRIT CERUL
I WAS LOOKING AT THE CEILING, AND THEN I SAW THE SKY
Duminică, 6 decembrie, ora 20:15
Muzica: John Adams; Libret: June Jordan; Regia: Eugen Jebeleanu; Dirijor: Vincent Renaud
Opéra de Lyon
FRA/operă/1h55min
Spectacol în limba engleză; Traducere în limba română
Nerecomandat celor sub 16 ani
CORIOLAN ȘI DU LINIANG – Partea I
CORIOLANUS AND DU LINIANG – Part one
Luni, 7 decembrie 2020, ora 19:00
Inspirat de: William Shakespeare & Tang Xianzu; Regia: Guo Xiaonan
Baiyue Culture Creative – Zhejiang Xiaobaihua Yue Opera Hangzhou
CHN/operă/1h41min
Spectacol în limba chineză; Traducere în limbile engleză și română
CORIOLAN ȘI DU LINIANG – Partea II
CORIOLANUS AND DU LINIANG – Part two
Luni, 7 decembrie 2020, ora 21:00
Inspirat de: William Shakespeare& Tang Xianzu; Regia: Guo Xiaonan
Baiyue Culture Creative – Zhejiang Xiaobaihua Yue Opera Hangzhou
CHN/operă/1h27min
Spectacol în limba chineză; Traducere în limbile engleză și română
RICHARD AL III-LEA
RICHARD III
Marți, 8 decembrie 2020, ora 19:00
De: William Shakespeare; Regia: Silviu Purcărete
Tokyo Metropolitan Theatre
JPN/teatru/2h18min
Spectacol în limba japoneză; Traducere în limbile engleză și română
Nerecomandat celor sub 12 ani
NEO DERVISH
Marți, 8 decembrie 2020, ora 21 :30
Un spectacol de: Ziya Azazi
Ziya Azazi
AUT-TUR/dans/1h
THE CURIOUS WORLD OF CIA LA TAL
Marți, 8 decembrie 2020, ora 22:30
Un spectacol-colaj de: Cia La Tal
Cia La Tal
ESP/stradă/13min
OCTAVIAN SAIU ÎN DIALOG CU THOMAS OSTERMEIER
Sâmbătă, 12 decembrie 2020, ora 17:00
DEU/conferințe speciale/1h
Conferință în limba engleză; Traducere în limba română
PARADISUL
PARADISE
Sâmbătă, 12 decembrie 2020, ora 19 :00
Bazat pe „Divina Comedie” de Dante Alighieri; Regia: Eimuntas Nekrošius
Meno Fortas Theatre
LIT/teatru/1h17min
Spectacol în limba lituaniană; Traducere în limbile engleză și română
DUST&LIGHT
Sâmbătă, 12 decembrie 2020, ora 20:30
Coregrafia: Alonzo King
Alonzo King Lines Ballet
USA/film/48min
OCTAVIAN SAIU ÎN DIALOG CU AKRAM KHAN
Duminică, 13 decembrie 2020, ora 17:00
GBR/conferințe speciale/1h
Conferință în limba engleză; Traducere în limba română
ÎN MREJELE NOPȚII
THE GROUND SPIDER
Duminică, 13 decembrie 2020, ora 19 :00
Un spectacol de: Yamamoto Noh Theatre
Yamamoto Noh Theatre
JPN/teatru/47min
Spectacol în limba japoneză; Traducere în limbile engleză și română
4 WOMEN 4
Duminică, 13 decembrie 2020, ora 20:00
Coregrafia: Manuel Ramírez
Manuel Ramírez Flamenco Ballet
ESP/dans /1h14min
BAL MASCAT
MASQUERADE
Luni, 14 decembrie 2020, ora 19:00
De: Mihail Lermontov; Regia: Rimas Tuminas
Vakhtangov State Academic Theatre of Russia
RUS/teatru/2h10min
Spectacol în limba rusă; Traducere în limbile engleză și română
Nerecomandat celor sub 16 ani
WHITE NOISE
Luni, 14 decembrie 2020, ora 21 :15
Coregrafia: Noa Wertheim
Vertigo Dance Company & the Revolution Orchestra
ISR/dans/1h3min
DANCING GRAFFITI – THERE’S ALWAYS A WALL
Luni, 14 decembrie 2020, ora 22:20
Un spectacol de: Katalin Lengyel & Szabolcs Tóth-Zs
Bandart Productions
HUN/stradă/22min
Spectacol în limba engleză; Traducere în limba română
Nerecomandat celor sub 16 ani
DOMNIȘOARA IULIA
MISS JULIE
Marți, 15 decembrie 2020, ora 19:00
De: August Strindberg; Regia: Thomas Ostermeier
Theatre of Nations – Moscow
RUS/teatru/1h36min
Spectacol în limba rusă; Traducere în limbile engleză și română
Nerecomandat celor sub 18 ani
CARNIVAL OF THE ANIMALS
Marți, 15 decembrie 2020, ora 21 :00
Inspirat de: Camille Saint-Saëns; Un spectacol de: Yaron Lifschitz și Ansamblul Circa
Circa Contemporary Circus
AUS/circ contemporan/44min
Nerecomandat celor sub 3 ani
MOBY DICK
Marți, 15 decembrie 2020, ora 21:45
De: Herman Melville; Film realizat după un spectacol de Stefano Tè; Regia: Raffaele Manco
Teatro dei Venti
ITA/stradă/1h21min
Spectacol în limba italiană; Traducere în limbile engleză și română
OCTAVIAN SAIU ÎN DIALOG CU DECLAN DONNELLAN ȘI NICK ORMEROD
Sâmbătă, 19 decembrie 2020, ora 17:00
GBR/conferințe speciale/1h
Conferință în limba engleză; Traducere în limba română
VICTOR SAU COPIII LA PUTERE
VICTOR, OR POWER TO THE CHILDREN
Sâmbătă, 19 decembrie 2020, ora 19:00
De: Roger Vitrac; Regia: Emmanuel Demarcy-Mota
Théâtre de la Ville
FRA/teatru/1h46min
Spectacol în limba franceză; Traducere în limbile engleză și română
Nerecomandat celor sub 12 ani
R.O.O.M. – RANDOM. ORGAN. ORIENTED. MONSTER.
– Experimental dance series vol.1
Sâmbătă, 19 decembrie 2020, ora 21:00
Coregrafia: Jo Kanamori
Noism Company Niigata
JPN/dans/43min
OCTAVIAN SAIU ÎN DIALOG CU ROBERT WILSON
Duminică, 20 decembrie 2020, ora 17 :00
USA/conferințe speciale/1h
Conferință în limba engleză; Traducere în limba română
TREI SURORI
THREE SISTERS
Duminică, 20 decembrie 2020, ora 19:00
De: A.P. Cehov; Regia: Gábor Tompa
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
ROU/teatru/2h34min
Spectacol în limba maghiară; Traducere în limbile engleză și română
Nerecomandat celor sub 16 ani
RADIOUL URII
HATE RADIO
Duminică, 20 decembrie 2020, ora 22 :00
Regia: Milo Rau
Milo Rau/IIPM – International Institute of Political Murder
CHE-DEU/film/52min
Film în limbile franceză și germană; Traducere în limbile engleză și română
Nerecomandat celor sub 16 ani
RĖSPIRE
BREATH
Duminică, 20 decembrie 2020, ora 23 :00
Regia: Johanne Humblet
Les filles du renard pâle
FRA/stradă/2min
LAGRIME DI SAN PIETRO
Luni, 21 decembrie 2020, ora 19:00
De: Orlande de Lassus; Regia: Peter Sellars; Dirijor: Grant Gershon
Los Angeles Master Chorale
USA/muzică/1h15min
JUKEBOX
Luni, 21 decembrie 2020, ora 20:30
Un spectacol de: Yves Dagenais și Les Parfaits Inconnus
Les Parfaits Inconnus
CAN/circ contemporan/1h2min
Spectacol în limba franceză; Traducere în limbile engleză și română
DUNAS
Luni, 21 decembrie 2020, ora 21:45
Coregrafia: Maria Pagés & Sidi Larbi Cherkaoui
Maria Pagés & Sidi Larbi Cherkaoui
ESP-BEL/dans/1h10min
TOBE DE PE DIG
DRUMS ON THE DAM
Marți, 22 decembrie 2020, ora 19 :00
De: Hélène Cixous; Regia: Ariane Mnouchkine
Théâtre du Soleil
FRA/teatru/2h16min
Spectacol în limba franceză; Traducere în limbile engleză și română
DOOMSDAY FLOWER
Marți, 22 decembrie 2020, ora 21 :30
Coregrafia: Andressa Miyazato; Muzica: Jean Jacques Lemêtre
Jean Jacques Lemêtre, Li-Yu You, Andressa Miyazato
CHN-TWN-FRA-BRA/dans/1h10min
MUZICA EXILULUI
SINGING IN EXILE
Sâmbătă, 26 decembrie 2020, ora 19:00
Regia: Nathalie Rossetti & Turi Finocchiaro
Aram și Virginia Kerovpyan, Teatr ZAR și Borak Films Company
POL-FRA-BEL/film/1h17min
Film în limbile engleză, franceză, spaniolă și armeană; Traducere în limbile engleză și română
Nerecomandat celor sub 15 ani
CAÍDA DEL CIELO
Sâmbătă, 26 decembrie 2020, ora 20:30
Coregrafia: Rocío Molina
Rocío Molina Company
ESP/dans/1h36min
LITTLE JOY
Sâmbătă, 26 decembrie 2020, ora 22 :15
Un spectacol de: Joshua Monten
Joshua Monten Dance Company
CHE/stradă/21min
Nerecomandat celor sub 12 ani
ORA SPANIOLĂ & COPILUL ȘI VRĂJILE
A SPANISH HOUR & THE CHILD AND THE MAGIC SPELLS
Duminică, 27 decembrie 2020, ora 19 :00
De: Maurice Ravel; Regia: Gábor Tompa; Dirijor: Selmeczi György
Opera Maghiară Cluj-Napoca
ROU/operă/1h43min
Spectacol în limba franceză; Traducere în limbile engleză și română
KORI KORI
Duminică, 27 decembrie 2020, ora 22 :00
Film realizat după un spectacol de Jean-Raymond Jacob; Regia: Philippe Lachambre
Compagnie Oposito
FRA/stradă/58min
MUZICĂ GOSPEL
Duminică, 27 decembrie 2020, ora 22 :00
CK Gospel Choir, The Sey Sisters, Birmingham Community Gospel Choir, Gospel Touch Choir
GBR-ESP/Muzică/22min
LIVADA DE VIȘINI
THE CHERRY ORCHARD
Luni, 28 decembrie 2020, ora 19 :00
De: A.P. Cehov; Regia: Lev Erenburg
Nebolshoy Drama Theatre
RUS/teatru/2h23min
Spectacol în limba rusă; Traducere în limbile română și engleză
Nerecomandat celor sub 16 ani
THE FRAGRANCE OF TIME
Luni, 28 decembrie 2020, ora 21:30
Regia: Jerzy Zoń
Teatr KTO
POL/stradă/50min
MESIA
MESSIAH
Marți, 29 decembrie 2020, ora 19:00
De: George Frideric Handel; Adaptare de: Wolfgang A. Mozart; Regia: Robert Wilson; Dirijor: Marc Minkowski
Mozarteum Foundation Salzburg, Salzburg Festival și Théâtre des Champs-Elysées; Compania de producție: Unitel
AUT-FRA-DEU/operă/2h15min
Spectacol în limba germană; Traducere în limbile engleză și română
Spectacol difuzat doar pe teritoriul României
IF AT ALL
Marți, 29 decembrie 2020, ora 21:30
Coregrafia: Rami Be’er
Kibbutz Contemporary Dance Company
ISR/dans /1h3min
SPECTACOL PIROTEHNIC ȘI MULTIMEDIA
PYROTECHNICAL AND MULTIMEDIA SHOW
Marți, 29 decembrie 2020, ora 22:35
Groupe F
FRA/stradă/3min