Cele mai bune producții teatrale realizate pe texte exclusiv românești, de către teatrele naționale din România și Republica Moldova, vor fi prezentate în perioada 28 noiembrie – 5 decembrie, la Festivalul Teatrelor Naționale Cluj-Napoca.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă vineri, 30 noiembrie, de la ora 20:00, la Sala Mare a Teatrului Național Cluj-Napoca, spectacolul „Solitaritate” de Gianina Cărbunariu, cu Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu-Plier, Adrian Matioc, Cristina Ragos și Ali Deac, în distribuție. La Sibiu, spectacolul „Solitaritate” poate fi văzut astăzi, 27 noiembrie, la Sala Mare a TNRS.
„Solitaritate” este o coproducţie TNRS şi Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, în colaborare cu Le Festival d’Avignon 2014. Spectacol a avut premiera la Sibiu în anul 2013 și a fost realizat în cadrul Proiectului ORAȘE PE SCENĂ / VILLES EN SCENE, cu sprijinul Comisiei Europene, prin Programul Cultura.
„Fiecare dintre cele cinci scene ale spectacolului este o ficțiune inspirată dintr-o realitate sau dintr-un anumit tip de discurs public prezent în societatea românească actuală: de la zidul construit în Baia Mare pentru a separa comunitatea rromă de șoseaua principală a orașului și până la marcarea din ce în ce mai radicală a diferențelor între categorii sociale, etnii, generații. Sub pretextul respectării unor convenții sociale și al salvării cetățeanului, sunt inventate de fapt reguli noi, menite să stigmatizeze diferența și să estompeze tot ceea ce ar putea să ne apropie. Mai grav decât radicalizarea discursului politic despre sărăcie – văzută ca o vină a celui incapabil să fie eficient – este faptul că acesta a contaminat spațiul public și riscă să devină o perspectivă normală, justă, perfect îndreptățită”, a declarat Gianina Cărbunariu.
Echipa artistică a spectacolului „Solitaritate”
DECOR, VIDEO şi LIGHT DESIGN: Andu Dumitrescu, COSTUME: Andrei Dinu, MUZICA: Bogdan Burlăcianu, COREGRAFIA: Florin Fieroiu, ÎN DISTRIBUȚIE: Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos, Ali Deac.
La Sibiu, vineri, 30 noiembrie, se va juca cu casa închisă spectacolul „Orb de mină”, regia Bogdan Sărătean, cu Mihai Coman, Emőke Boldizsár, Gabriela Pîrlițeanu, Pali Vecsei și Cristian Stanca.