Sibiul și împrejurimile sale au fost recomandate de prestigioasa publicație National Geographic ca o alternativă autentică la Alpii Elvețieni, evidențiind farmecul medieval și accesul către sălbăticia Carpaților.

Foto: Mesagerul de Sibiu
Renumita publicație internațională a inclus recent Transilvania pe lista destinațiilor de top pentru iubitorii de natură și aventură, prezentând regiunea ca o alternativă autentică și mai puțin explorată la popularii Alpi Elvețieni. Sibiul este evidențiat ca punct strategic de acces către frumusețea Carpaților, fiind descris ca una dintre cele mai fermecătoare destinații culturale din Europa.
Articolul apreciază caracterul medieval al străzilor, puternicele influențe saxone și atmosfera boemă care fac din acest oraș transilvănean o experiență memorabilă pentru călători.

Foto: Mesagerul de Sibiu
Printre recomandări se numără diverse experiențe, de la drumeții pe Via Transilvanica – traseul de lungă distanță ce străbate România, la plimbări prin centrul istoric al Sibiului și aventuri în sălbăticia Munților Făgăraș.