Muzică sibiană, pentru sibieni. Au început înscrierile la SIBIU SOUNDS FESTIVAL

A patra ediție SIBIU SOUNDS FESTIVAL se va desfășura între 17 și 19 iulie 2021 și își propune să aducă din nou în fața sibienilor cei mai importanți artiști locali care au piese originale, în compoziție proprie.

Organizatorul festivalului, Asociația Culturală S.ART, anunță demararea oficială a Open Call-ului pentru înscrierea trupelor și soliștilor sibieni în cadrul singurului festivalul dedicat exclusiv lor. Artiștii pot completa formularul online – LINK până în 1 iulie 2021.

În urma etapei de selecție, pe scena SIBIU SOUNDS FESTIVAL din Piața Habermann vor urca rând pe rând, timp de 2 zile, o serie de trupe și muzicieni din zona underground, mai puțin cunoscuți, dar și trupe sibiene renumite, care au astfel oportunitatea de a se exprima live în fața unui public dornic de muzică bună.

Genurile muzicale vor fi la fel de diferite precum artiștii. Ne vor surprinde atât sound-uri bine-cunoscute de pop, rock, jazz, blues, folk, hip hop, cât și stiluri experimentale, combinații inedite sau subgenuri muzicale.

„Suntem bucuroși că și în acest an putem aduce în fața sibienilor trupele iubite din orașul nostru. Ne este dor să ne reîntâlnim după o perioadă în care cu toții am trecut prin experiențe fără precedent, pe care sperăm că le-am depășit. Ne este dor să facem lucruri împreună, ne este dor de muzică live. Salutăm Primăria Municipiului Sibiu care sprijină revenirea la normalitate și îi încurajăm pe muzicieni să se înscrie cu ultimele lor creații la festival. Totodată, îi așteptăm pe sibieni să vină la întâlnirea cu muzica orașului lor și să-și asculte trupele preferate”, declară organizatorii SIBIU SOUNDS FESTIVAL.

Intrarea la concerte este gratuită, iar accesul se va face respectându-se normele sanitare și de distanțare fizică în vigoare la acea dată, care vor fi anunțate în timp util.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*