În inima orașului Agnita, Biserica Evanghelică domină împrejurimile de mai bine de 700 de ani. Între zidurile fortificate se află și un muzeu amenajat atât în cele patru turnuri de strajă, cât și în turla bisericii.
sursa foto: Consiliul Județean Sibiu
Agnițenii au ajuns să facă haz de vechile porecle primite de-a lungul veacurilor, unele fiind acum scrise pe ecusoanele pe care, cu mândrie, le poartă la rever. „Mahrenschinder – Jupuitor de mârțoage”, „Lichtmellij – Limbă ascuțită” sau „Harboach Kradder – Broscoiul de Hârtibaci” sunt porecle care dezvăluiau faptul că agnițenii obișnuiau să jupoaie caii pentru a le prelucra pielea și că sunt răi de gură atunci când sunt călcați pe bătături.
În inima orașului, Biserica Evanghelică domină împrejurimile de mai bine de 700 de ani, între zidurile fortificate aflându-se și un muzeu amenajat atât în cele patru turnuri de strajă, cât și în turla bisericii.
„Avem obiecte strânse din comunitate, multe amintind de îndeletnicirile de odinioară ale agnițenilor. De altfel, avem patru turnuri care au aparținut breslelor, iar în acestea am prezentat felul în care dogarii, croitorii, cizmarii sau fierarii erau organizați și munceau,” spune Andreea Șchiau-Gull, curator al Bisericii Evanghelice Agnita.
sursa foto: Consiliul Județean Sibiu
Am putea face pariu că puțini mai știu cum calculau sașii valoarea unui butoi nou-nouț: în Turnul Dogarilor este notat faptul că fiecare butoi avea prețul vinului care încăpea în el. O metodă simplă, care a funcționat de-a lungul secolelor.
sursa foto: Consiliul Județean Sibiu
În Turnul Cizmarilor aflăm că în 1900 existau 225 de meșteri și că noile regulamente impuse de maghiari au dus la desființarea vechii bresle. Meseriașii funcționau acum în cooperative, marfa ajungând în cele 10 târguri organizate în zona Agnitei și pe Valea Hârtibaciului. Se amintește și de specializările de odinioară ale cizmarilor: cârpacii – care doar reparau, apoi cei care făceau doar „încălțăminte țărănească” și „Tschismenmacher” – producătorii de încălțăminte „domnească”, pentru orășeni și „nemți” – cum erau denumiți oficialii și ofițerii austrieci.
Nici Turnurile Croitorilor sau Fierarilor nu se lasă mai prejos: vechi unelte sau obiecte produse de breslași amintesc de priceperea celor care le-au zămislit.
„În turla bisericii am rezervat un spațiu important dedicat obiceiului lolelor, care a devenit un simbol al orașului”, arată Andreea Șchiau-Gull în timp ce urcăm spre cea de-a cincea expoziție, un tribut pe care agnițenii îl aduc femeii care a salvat orașul.
sursa foto: Consiliul Județean Sibiu
sursa foto: Consiliul Județean Sibiu
Legenda spune că Agnita a fost atacată de tătari, iar locuitorii s-au refugiat în cetate. Asediul a durat mult timp, iar oamenii s-au temut că o să moară de foame întrucât proviziile erau pe terminate. Ursula, o agnițeancă isteață, știa că tătarii sunt superstițioși și, într-o noapte, a pus pe ea o haină din fâșii textile, o mască pe chip și și-a legat o talangă de brâu. Cu un bici în mână, Ursula a ieșit pe poarta Turnului Dogarilor, mergând în tabăra tătarilor care au crezut că au de-a face cu un spirit răzbunător, venit de pe lumea cealaltă.
„În cinstea Ursulei, cea care a scăpat orașul de năvălitori, oamenii se îmbracă în fiecare an în costum de „Urzel”, adică de „lolă”. Se sărbătorește curajul unei femei, iar astăzi obiceiul lolelor este un veritabil brand local”, mai spune curatorul bisericii.
Un costum complet de lolă, cu mască, talangă și bici, o coroană de paradă la baza căreia sunt trei vulpi, dar și o piele de urs sunt parte a unei cărți de vizită „altfel” a Agnitei.
sursa foto: Consiliul Județean Sibiu
sursa foto: Consiliul Județean Sibiu
Avem parte și de o controversă: în luna februarie a anului 1600, trupele lui Mihai Viteazu au incendiat biserica din Agnita, ucigând, potrivit cronicilor, sute de țărani din zona Văii Hârtibaciului. Ulterior, pe acoperișul bisericii a fost montat un cocoș, despre care se spune că ar simboliza negarea influenței pe care principele român ar avea-o asupra orașului.
În 1920, pe fațada unei case din Piața Mare a Agnitei a fost montată o placă din marmură care comemora trecerea lui Mihai Viteazu prin Agnita, iar vechea stradă „De Jos” a primit numele principelui. Este situație despre care agnițenii au păreri împărțite, întrucât domnitorul este pentru ei primul înfăptuitor al unirii românilor, dar și un incendiator.
„La Agnita nu trebuie să ajungeți doar în vremea la care lolele alungă spiritele rele, revendicându-și libertatea prin pocnetul bicelor și zdrăngănitul tălăngilor, ci oricând doriți o călătorie în lumea de odinioară a „jupuitorilor de mârțoage”, răi de gură precum „broscoiul de Hârtibaci”.
Acolo veți ști că sunteți în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!”, povestesc reprezentanții Consiliului Județean Sibiu într-un nou reportaj din seria „Oameni și locuri de poveste”.
sursa foto: Consiliul Județean Sibiu
sursa foto: Consiliul Județean Sibiu
