Muzeul ASTRA încurajează mersul pe bicicletă

Muzeul ASTRA se aliniază în acest sfârșit de săptămână la acțiunile desfășurate cu prilejul Săptămânii Mobilității.

Prin urmare, în acest weekend, 22-23 septembrie, vizitatorii care vor veni în Muzeul în aer liber să se plimbe pe bicicletă sau trotinetă vor avea acces gratuit.

„Recomandăm celor interesați să facă aceste plimbări pe două roți în mod responsabil și fără viteză. Reamintim faptul că, după acest weekend, programul destinat plimbărilor cu bicicleta revine la normal, adică între orele 8-10 și 18-20”, au precizat reprezentanții instituției de cultură.

De asemenea, duminică, 23 septembrie, la Muzeul ASTRA se va da startul unui eveniment cultural foarte important pe plan internațional. Este vorba despre Simpozionul Internaţional de Ceramică, cu tema „Ceramica utilitară / Ceramica rituală”, eveniment ajuns la ediția cu numărul 51 și organizat de Muzeul ASTRA în colaborare cu Grupul pentru Cercetarea Ceramicii din Centrul Europei. Simpozionul va avea loc în perioada 23-28 septembrie, în Pavilionul Muzeal Multicultural (sala Auditorium), intrarea principală din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Anul acesta sunt prezenţi 70 de specialişti din ţară (Sibiu, Bucureşti, Zalău, Timişoara, Lugoj, Constanţa, Satu-Mare, Sfântu Gheorghe) şi din străinătate (Ungaria, Austria, Germania, Elveţia, Danemarca, Olanda, Norvegia, Belgia), cu cele mai valoroase rezultate în domeniu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*