Muzeul ASTRA a găzduit un weekend plin de viață, cu aproape 30.000 de vizitatori

Aproape 30.000 de vizitatori au umplut Muzeul ASTRA în ultimul weekend, cu ocazia Târgului Național de Ecoturism.

FOTO: Muzeul ASTRA 
„La Muzeul ASTRA este vorba despre om. Despre omul simplu și special de la „țară”, care sfințește locul. Și acolo unde este un om bun, imediat se strâng și alții la fel și uite așa munca devine o sărbătoare!
Pentru că ne-am gospodărit în toți acești ani și ne-am aranjat ce ne trebuie prin bătătură, acum putem fi gazde bune!
Ultimele trei zile, adică weekend-ul trecut, au fost aproape 30.000 de suflete în vizită la muzeu” – informează muzeul.
Aici a fost un Târg Național de Ecoturism, organizat sub egida programului Anii Drumeției, de Consiliul Județean Sibiu. Cei veniți aici au cuprins tot ce-i mai bun în țară legat de turism, gastronomie și timp liber.
„De ce (la) noi? Pentru că ne ajută și locul, dar și oamenii care au grijă de tot ce înseamnă #fenomenulASTRA. Poiana de la Târgul de țară, cei 12 kilometri de alei și, mai ales(!), personalul muzeului mereu activ și prezent, indiferent de vreme și de vremuri!
Concluzia? Prin turism cultural putem (re)dezvolta satul românesc, ruralitatea României!” – adaugă sursa citată.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*