De astăzi Municipiul Sibiu este prezent la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României care are loc la Pavilionul Romexpo din București în perioada 16-19 februarie. Evenimentul oferă ocazia prezentării ofertelor turistice pentru anul 2017, iar Sibiul va promova obiectivele turistice ale orașului, dar și atmosfera deosebită a orașului la care evenimentele culturale de pe parcursul anului contribuie într-o bună măsură.
Din resurse proprii
Primăria Sibiu a amenajat cu fonduri din bugetul local un stand de 30 de metri pătraţi în pavilionul C4 al Romexpo, dotat cu desk-uri, o masă și scaune pentru discuții și decorat cu fotografii din Sibiu. Echipa Primăriei Sibiu va aștepta vizitatorii cu aproape 2000 de materiale, printre care se numără broșura de prezentare a orașului în română, engleză și germană, hărți cu orașul și centrul istoric și CD-uri cu informații despre patrimoniul istoric al Sibiului.
“Ca în fiecare an, standul municipiului este alăturat celui al județului Sibiu. De anul acesta avem un motiv în plus pentru a ne uni eforturile în domeniul turistic după ce, în luna ianuarie a acestui an, am primit titlul de Regiune Gastronomică Europeană. În următorii trei ani vom pune accentul și pe resursele importante pe care le avem în domeniul culturii și tradiției gastronomice.”, a declarat Astrid Fodor, primarul muncipiului Sibiu.