Munca fără forme legale continuă să fie o obişnuiţă pentru angajatorii din judeţul Sibiu. Peste 50 de persoane au fost depistate că lucrau la negru, în urma controalelor efectuate de inspectori în luna iulie. În cadrul campaniei naţionale privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale au fost identificate nereguli la 23 de angajatori. „Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu 21 de amenzi, în valoare de 310.000 lei, şi au fost formulate două propuneri de cercetare penală pentru primirea la muncă
a mai mult de cinci persoane fără contract individual de muncă. Cele 53 persoane care au acceptat să lucreze fără contract individual de muncă au fost sancţionate contravenţional cu avertismente“, menţionează Ana Vatamaniuc, purtător de cuvânt al ITM Sibiu. În aceeaşi perioadă, a fost demarată la iniţiativa Ministerului Muncii o campanie privind combaterea muncii nedeclarate, în cadrul căreia au fost depistaţi cinci angajatori care practicau munca fără forme legale. Aceştia au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 60.000 de lei, iar cele şase persoane care au acceptat să lucreze în astfel de condiţii s-au ales cu avertismente.
Sănătatea şi securitatea în muncă, ignorate
Cele mai multe amenzi au fost acordate angajatorilor în cadrul unei alte campanii demarate la iniţiativa Ministerului Muncii şi desfăşurată de această dată în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu. Din cei peste 100 de agenţi economici verificaţi, 16 au fost depistaţi practicând munca la negru. Aceştia au fost amendaţi cu 230.000 de lei şi au fost formulate două propuneri de cercetare penală pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contract individual de muncă. Avertismente au fost împărţite şi celor 45 de sibieni care au acceptat să lucreze în astfel de condiţii. Nici sănătatea şi securitatea în muncă nu a fost uitată de inspectorii din cadrul ITM Sibiu. Aceştia au efectuat în luna iulie 186 de controale în acest domeniu, fiind aplicate 23 de amenzi în valoare de peste 100.000 lei şi peste 850 de avertismente. De asemenea, a fost sistată activitatea la două locuri de muncă, în urma constatării unor stări de pericol. Printre principalele deficienţe constatate s-au numărat: nerespectarea privind organizarea activităţilor de protecţie a muncii, supraveghere medicală necorespunzătoare sau lipsa măsurilor de protecţie privind pericolul de elctrocutare. În ultima lună au fost raportate la ITM Sibiu 16 evenimente, dintre care 13 s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă, două au fost mortale şi unul colectiv.