Cartierul Dioda a intrat în reabilitare în iunie 2016, lucrările finalizându-se după un an. Investițiile în valoare de aproape 4 milioane de lei din bugetul local au avut în vedere modernizarea spațiilor publice, dar și a rețelelor de utilități. Cu toate acestea, oamenii din zonă încă mai au nemulțumiri și i-au cerut primarului Astrid Fodor să le rezolve cât mai repede.
Miercuri, primarul Astrid Fodor s-a întâlnit cu cetățenii acestui cartier în cadrul evenimentului „Zilele Vecinătății”, organizat de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu și cofinanțat de Primăria Sibiu prin intermediul Agendei Culturale 2017.
Neajunsurile
Scopul întâlnirii a fost acela de a afla opinia locuitorilor de aici cu privire la lucrările executate și problemele punctuale care ar mai trebui rezolvate pentru ca Dioda, un cartier de blocuri construit în anii ’70, să fie din nou un cartier funcțional. Nici nu a început bine întâlnirea că seria criticilor a venit imediat. Oamenii sunt nemulțumiți că în unele zone nu s-a lucrat bine, că nu s-au amenajat suficiente spații de parcare, că întârzie amenajarea spațiilor verzi și Poliția Locală nu își face treaba așa cum se cuvine. Cei prezenți s-au plâns și de iluminatul public defectuos pe anumite alei, numărul insuficient de bănci parcuri, lipsa terenurilor de joacă, gestionarea slabă a colectării deșeurilor reciclabile, dar și de faptul că în stațiile Tursib coșurile de gunoi sunt amplasate prea aproape de bănci.
Soluția primăriei
La Dioda au fost modernizate străzile și aleile, prin turnarea unei noi fundații și amenajarea cu asfalt. Înainte de modernizare, trotuarele nu mai erau clar conturate, iar asfaltul era într-o stare precară. Prin aceste lucrări, trotuarele au fost amenajate din nou, prin montarea de borduri și turnarea straturilor de beton și asfalt. Totodată, au fost amenajate aproximativ 700 de locuri de parcare, majoritatea cu pavaj înierbat, iar sistemul de scurgere a apelor pluviale a fost amenajat prin montarea de rigole și guri de scurgere.
Iluminatul public a fost complet modernizat, prin plantarea a peste 80 de stâlpi și instalarea a aproape 100 de corpuri de iluminat noi (peste 3 km de cablu de alimentare nou a fost montat pentru funcționarea iluminatului stradal). Au fost introduse în subteran tuburi în lungime de 3,4 km, pentru ca în acestea să poată fi coborâte cablurile suspendate de telefonie, cablu și electricitate.
Locuitorii cartierului au acum trei platforme de colectare selectivă a deșeurilor și au astfel posibilitatea să le depoziteze ordonat și corespunzător cu noul sistem de gestionare a acestora intrat în vigoare în noiembrie 2016.
În plan
„Două lucrări importante vor mai fi realizate în următoarea perioadă în acest cartier. Prima este amenajarea unui loc mai mare de joacă. Primăria Sibiu achiziționează în prezent echipamentele pentru acesta, urmând ca montarea lor în teren să se încheie în aproximativ două luni. Odată cu amenajarea locului de joacă, cartierul se va mobila cu bănci și coșuri de gunoi. Totodată, zonele verzi vor fi amenajate treptat, în funcție de normele tehnice care impun anumite temperaturi. Iarba va fi însămânțată în mod repetat până când se va forma un strat uniform. Arborii și arbuștii vor fi plantați în teren atunci când vremea este potrivită pentru această acțiune, adică în toamna acestui an“, susțin reprezentanții Primăriei Sibiu.