Când Planeta Pământ pare a fi …
nu numai neatractivă, dar și tare plictisitoare. Atunci mintea omului devine enervant de iscoditoare, asemeni celei a profesorului universitar-astrofizician şi cosmolog englez Stephen Hawking (n. 1942). Dovadă că s-a trezit spunând că „E.T. (extra-tereştrii) vor coloniza omenirea şi că civilizaţiile extraterestre nomade vor putea să distrugă Terra” . Numai că, până una alta, continuăm, cu mare râvnă, să o distrugem noi. Cei de ieri și de azi nelăsând viitorimii mai nimic de stricat și de reparat. Anterior, acelaşi personaj englez mai declarase că peste exact 100 de ani inteligenţa artificială va putea să controleze întreaga omenirea. Şi când credeam că distinsul savant a epuizat tot ce avea de spus, numai că-l aud că ne avertizează cu asprime: „… dacă inteligenţa artificială nu va cuceri omenirea, atunci acest lucru va fi realizat de o civilizaţie extraterestră avansată”, iar dacă extratereştrii ne vor vizita, atunci rezultatul va fi acelaşi ca atunci când Columb a ajuns în America, acest lucru dovedindu-se a fi deloc benefic pentru amerindieni. Astfel de civilizaţii avansate pot fi cel mai probabil nomade, căutând să cucerească şi să colonizeze orice planete pe care le vor găsi”. (Dar cine naiba va mai avea curajul şi timpul necesar să se opună?! Românii, cu siguranţă, nu! Ei nu fac alte lucruri mult mai simple, pentru ţara lor, darămite pentru întreaga Planetă Pământ).
Odată ajunşi în acest punct critic al năstruşnicelor divagaţii academice, parcă simt nevoia să mai fac câteva precizări. Cu atât mai mult cu cât încerc să vă domolesc puţin din grozăvia în care v-am băgat, obligându-vă să citiţi aceste rânduri, indiferent că le lecturaţi ziua, în amiaza mare, sau târziu, în noapte. Aşadar, chiar la acest ceas, de aparentă linişte pământeană, prestigiosul viitorolog de peste Canalul Mânecii, autorul acelor previziuni sumbre, continuă să caute insistent forme de viaţă extraterestră. Domnia sa foloseşte în acest scop „umanitar, de stringentă actualitate şi necesitate” (intenţionat uitând de COVID-19 și de puhoiul de popoare migratoare care continuă să se îndrepte către Europa prosperă şi cosmopolită), cele mai performante telescoape şi lasere iscodite vreodată de mintea înfierbântată a omului. Inclusiv cel românesc și inter-european de la Turnu Măgurele, unicat în lumea științifică a tuturor timpurilor. (Orașul în care defunctul președinte al țării, Nicolae Ceaușescu, poruncise să se realizeze cea mai performantă instalație tehnologică de așa-zisă „apă grea”). Şi cu toate că amintitul savant englez o face, cu mare râvnă, de mai bine de 30 de ani, cheltuind în acest scop miliarde şi miliarde de lire-sterline, de dolari americani, de franci elveţieni, de euro europeni și de nici un leu românesc, încă n-a găsit mai nimic. Astfel că nu-i exclus, ca spre marea lui supărare, să nu-l înțeleagă nici măcar confrații săi în ale științelor tot mai inexacte (fizica nucleară, matematica neeuclidiană, cibernetica, informatica, chimia, cosmonautica etc), iar de ciudă și mânie să se refugieze în nemărginrea Cosmosului, fără nici o adresă precisă şi nici un scop anume stabilit, iar odată ajuns într-un loc ascuns privirilor şi minţilor noastre, să refuze se mai reîntoarcă de unde a plecat! Iar atunci fi-va şi mai mare plictiseală pe planeta Pământ! Bunăoară, noi, românii, vom continua prostul şi păgubosul obicei strămoşesc de a merge zilnic la treburile noastre; de a mânca şi bea pe săturate și de a ne căsători şi divorţa, de a ne certa şi judeca în tribunal; de a aştepta în gări în care trenurile nu sosesc și nu pleacă niciodată la timp; de a obliga gura să cânte şi ochii să plângă; de a dormi și când nu ne vine somnul şi de a muri când ne vine rândul. Nu ca acum, pe nepusă masă, trişti şi profund supăraţi că au dat năvala peste noi şi ţara noastră, nu imigranţii lumii arabe şi nord-africane (care sunt oameni aproape cumsecade, ca şi mine), ci nişte înfricoşători extratereşti cu capul mic precum bobul de orez şi cu ochii mari cât cepele, concepuți de la începuturi să fie urâţi şi schimonosiţi la chip! Și sunt aproape sigur că nu ştiu nici să scrie şi nici să citească, astfel că vă rog din suflet să uitaţi prostul obicei românesc al pârei și invidiei, nespunându-le prin viu grai ce-am scris tendeţios de urât despre ei! Nu de alta, dar am auzit că sunt atâta de neiertători, încât de îndată poruncesc propriilor servicii secrete să mă căsăpească. Şi n-aş vrea tocmai acum, când lumea îmi este atât de dragă, când fetele dansatoare și cântărețe din Căpâlna și Jidveiul Târnavelor sunt neînchipuit de frumoase, iar sarmalele cu mămăliguţă teribil de bune, iar vinurile aromate și spumate, dulci şi parfumate! Şi apoi, cred că simţiţi şi dumneavoastră că se apropie iarna cu delicioasa ei cină a porcului de Crăciun și cu răciturile (piftiile) de Revelion! După ce ne-om ghiftui de unii singuri, ne vom acoperi din nou nasul și gura, lăsând ochii să vadă și mintea să priceapă că am rămas același popor optimist care spune și crede că putea fi și mai rău decât acum!
Pentru ce bat clopotele bisericilor şi catedralelor catolice ale Europei la ora 12,00
Dar mai întâi de toate, încerc să reproduc o mărturisire incredibil de sinceră, consemnată pentru prima oară de istoricii lumii cu 568 de ani în urmă: „Cu toate că a fost învingătorul meu, la moartea lui m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”, avea să spună Mohamed al II-lea Fatih (n. 1432 – d. 1481) „Cuceritorul”, cel de-al 7-lea sultan al Imperiului Otoman, la aflarea veștii morţii voievodului transilvănean Ioan (Iancu) de Hunedoara, petrecută în data de 11 august 1456. Deci, acea incredibilă mărturisire era adresată nu vreunui prieten de-al său sau tovarăş de arme, ci memoriei acelui neînfricat voievod român, omul care a fost rugat de Papa de la Roma, precum şi de împăraţii, regii, țarii, ducii și panii acelor vremuri să se aşeze în fruntea armatelor catolice reunite ale Europei, în speranţa opririi tăvălugului triumfător al trupelor otomane turceşti, obţinând, astfel, acea răsunătoare victorie la Zemun-Belgrad, din 6 august 1456. Iar acel vestit sultan nu era un oarecare conducător militar, ci însuşi omul care înfricoşase întreaga lume creştină prin cucerirea Constantinopolului ortodox, la 20 mai 1453, dată calendaristică care avea să marcheze nu numai sfârşitul Imperiului Bizantin, dar şi moartea ultimului său împărat: Constantin al XI-lea.
Din documentele istorice ale acelor vremuri se ştie ce a urmat. Cu timpul, turcii-cuceritori ai Constantinopolului îi schimbă denumirea în Istanbul şi ridică oraşul la rangul de capitala Imperiului Otoman, statut pe care îl va păstra până în anul 1922, atunci când va fi oficializată destrămarea întregului imperiu, după care, şapte ani mai târziu, respectiv la data de 29 octombrie 1929, Turcia se proclamă republică, iar primul parlament hotărăşte mutarea capitalei din partea europeană în cea a continentului asiatic. Respectiv, de la Istanbul la Ankara, oraş situat în podişul Anatoliei. Deci, dincolo de strâmtoarea Bosfor, prin care se face și astăzi legătura maritimă pe apele a trei mări: Neagră, Marmară şi Egee, iar de aici se traversează strâmtoarea Dardanele, spre Marea Mediterană.
Aşadar, cu 564 de ani în urmă, trupele aliate ale Europei Catolice, conduse de neînfricatul voievod transilvănean Ioan (Iancu) de Hunedoara (tatăl lui Matei Corvin, trăitor între anii 1458-1490 şi rege al ungurilor vreme de 49 de ani), obţineau cea mai mare izbândă împotriva oştirii otomane. Cu precizarea că dacă nu ar fi fost acel deznodământ fericit al bătăliei, cel puţin trei capitale și tot atâtea ţări europene deveneau paşalâcuri turceşti: Roma italienilor, Budapesta ungurilor şi Viena austriecilor. Şi, cu siguranţă că populația băștinașă a acestor țări ar fi fost supusă islamizării forţate!
Notă: Se iscă, însă, următoarea întrebare firească, retorică şi acuzatoare, în acelaşi timp: aţi auzit, cumva, ca mai marii statelor europene să mulţumească României pentru contribuţia şi sacrificiul românilor la liniştea şi prosperitatea lor din trecut și cea de acum?! Nici vorbă de aşa ceva! Ba mai mult: continuăm să primim doar apostrofări şi vorbe de ocară, din mai toate părţile! Refuzându-se, inclusiv, recunoaşterea adevărului istoric cum că România a avut o reală contribuţie la scurtarea cu cel puţin o jumătate de an a celui de-al 2-lea Război Mondial, timp în care, cu siguranţă că Germania lui Hitler ar fi produs şi folosit bomba atomică!
Revenind la urmările imediate ale acelei surprinzătoare victorii militare, papa Callix al III-lea va declara: „… este cel mai fericit moment al vieţii mele”, după care decretează, printr-o bulă papală, emisă la data de 6 august 1456, obligativitatea ca toate clopotele bisericilor şi catedralelor catolice din Europa să fie trase în fiecare zi din an, fix la ora 12. Numai că, cinci zile mai târziu, acel viteaz şi iscusit voievod transilvănean-învingător se va stinge din viaţă, răpus de ciumă, în chiar tabăra sa militară de la Zemun-Belgrad. Va fi înhumat, cu mare fast, în incinta catedralei romano-catolice „Sf. Mihai” din cetatea medievală a Albei Iulia, pe lespedea mormântului său stând încrustate, în limba latină, literele următoarelor cuvinte: „S-a stins lumina lumii”.
De-ale electoratului român și nu numai
Imaginaţi-vi-l pe un oarecare fost sau actual şef de stat, de guvern sau ministru în România, venind la microfonul unei televiziuni, sau a unui post de radio, şi spunând, într-un moment de sinceritate și autocondamnabilă luciditate: „Vă rog să mă ietaţi că în campaniile electorale v-am minţit numai pentru a fi ales”! În orice altă ţară din lume, cei vinovați de minciună ar fi fost forţaţi să demisioneze şi aduși în faţa justiţiei pentru a fi judecați. Inclusiv cei din trecutele guvernări şi legislaturi. Numai la noi e ca la nimeni în lume. Majoritatea parlamentarilor, guvernanţilor, primarilor şi consilierilor ne mint, iar „prostimea” îi alege. Şi o face prin rotaţie şi de atâta amar de vreme. Cu toate că vede că țara e tot mai furată şi tot mai sărăcită. Că majoritatea locuitorilor săi sunt tot mai supăraţi, tot mai trişti şi nepăsători de prezentul şi viitorul copiilor lor. Iar aceşti copii-mari s-au „molipsit” din nepăsarea părinţilor şi bunicilor. Iar gândul lor mărturisit pe internet este acela de a pleca din ţară. Și nu oricum, ci cu o diplomă de studii superioare luată pe banii statului, iar dacă se poate cu masterat și să fie de medic specialist, de terapie intensivă sau de chirurg; de medic stomatolog, de radiolog, de pediatru, de farmacist, de informatician şi de inginer-matematician și fizician. Vorbind şi înţelegând aproape perfect câteva limbi, cum ar fi: engleza englezilor şi engleza americanilor, germana germanilor și germana austriecilor și luxemburghezilor, franceza parizienilor, spaniola madrilenilor şi italiana romanilor. Ce-ar fi să-i „rugăm”, obligându-i, ca de acolo, din străinătăţi, din banii câştigaţi să-şi deconteze anii de studii superioare făcute în țara lor! De la caz la caz, o sumă fixă pentru cei care au beneficiat de bursă integrală, iar o alta pentru cei cu plata parţială a studiilor, căminului şi cantinei. Sumele să fie eşalonate pe mai mulţi ani, iar „decontul” să fie făcut şi retroactiv! Iar astfel de „nerecunoscători” sunt de ordinul zecilor de mii!
Cum suntem în realitate și cum ar trebui să fim
Se spune că, potrivit tradiţiei populare, europenii din statele nordice ar fi pricepuţi în mai toate meşteşugurile şi deprinderile. Că sunt temeinici atunci când fac un anumit lucru bun şi util lor şi țării. Că sunt reci din fire şi omenoşi în comportament. Harnici şi moderaţi la lucru. Rigizi în moralitatea lor şi un pic neprietenoşi cu cei străini de ţările lor. În schimb, „sudiştii-latini”, între care şi noi, românii, suntem considerați nu numai şmecheroși, dar și calzi şi deschişi la suflet. Mai iubitori şi drăgăstoşi decât restul popoarelor lumii. Mai leneşi şi mai mincinoşi. Mai guralivi şi certăreţi. Mai puţin oneşti. Însă talentaţi în arte. În muzică, în cântec şi în poezie. Teribil de ospitalieri şi comunicativi cu străinii care ne intră în țară și în casă. De asemenea, că am avea o moralitate flexibilă, precum și o inconstanţă şi o inconsecvenţă în crezurile politice. Şi în sfârşit, că suntem bârfitori şi certăreţi. Că supărarea nu durează mult, dar şi că avem o fire tolerantă. Că suntem buni până la prostie, dar şi invidioşi şi nu puţin vicleni!
Mult mai mult decât simplul calcul matematic 24:3 = 8
După cedarea către Ungaria fascistă şi hortystă a Ardealului de Nord, prin Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, zeci de mii de familii de români au fost obligate să apuce calea pribegiei, între care şi cea a soţilor Bojor, din Reghin, stabiliţi, într-un târziu, în orăşelul bănăţean Caransebeş. Aici, băiatul lor, Ovidiu (n. 1 nov. 1924), termină studiile liceale în anul 1944, după care devine student al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti, pe care o absolvă în 1950.
Acum, când a ajuns la frumoasa vârstă de 96 de ani, din care peste 70 cu carte de muncă în toată regula, academicianul, farmacistul, botanistul, cartograful și nutriționistul Ovidiu Bojor ne sfătuieşte cum să-i urmăm exemplul pentru a trăi mult şi bine. În primul rând prin cumpătare în toate cele ale traiului zilnic, astfel încât să „murim sănătoşi” şi cât mai târziu cu putinţă. Și să facem în aşa fel încât vârsta sufletului să fie mult mai mică decât cea a trupului. Ca urmare, să ne comportăm precum ne-am fi prelungit copilăria şi adolescenţa. Drept urmare, ne roagă să împărţim în trei părţi egale lumina zilelor şi întunecimea nopţilor celor 365 ale calendarului fiecărui an de viaţă. După aflarea rezultatului matematic, să trecem la aplicarea principiului celor trei cifre de 8, după cum urmează: 8 ore de activitate, 8 ore de odihnă activă (din care cel puţin două ore dedicate familiei) şi 8 ore de somn. Să nu uităm, însă, a adăuga şi următoarea înţelepciune din bătrâni: „Cine vrea să fie tânăr la bătrâneţe, trebuie să fie bătrân în tinereţe”. Cum s-ar zice, nu faceţi precum înțeleapta zicală din bătrâni: „Dă-i românului mintea cea de pe urmă!”
Ioan Vulcan-Agniteanul
